Exploatarea irationala a resurselor de material lemnos si efectele negative generate de aceasta activitate ilegala s-au soldat cu intocmirea a 2.500 de dosare penale pe numele celor suspectati de ilegalitati.
Anchetatorii, care mai bine de 4 luni, au verificat 1.234 de depozite de cherestea si peste 9.500 de gatere, spun ca 227 societati comerciale suspecte de activitati ilicite au fost introduse in baza de date a Politiei Romane, pentru procesarea datelor si realizarea unor harti cu conexiuni infractionale. Un amanunt deosebit de interesant al controalelor se refera la demararea mai multor verificari in legatura cu zeci de firme banuite de implicare in activitati nu tocmai ortodoxe.
Potrivit Politiei Romane, mai multe societati exportatoare de material lemnos, fara legatura intre ele, fac obiectul unor anchete, dupa ce s-a stabilit ca s-au aprovizionat cu marfa de la acelasi furnizor.
Mai mult decat atat, pentru obtinerea de profit financiar, unele societati comerciale, printr-o activitate infractionala, pot obtine, sau au obtinut deja, bani din returnari ilegale de TVA ori prin vanzarea la export a unei cantitati mai mari de lemn, decat cea declarata.
Surse judiciare spun ca urmeaza sa se treaca la o alta faza a verificarilor ample privind furnizorii firmelor exportatoare. Despre acestia exista date ca au derulat activitati de export cu incalcarea prevederilor legale (exploatare, transport lemn rotund, procesare-prelucrare, comercializare si valorificare la export).
Principalele genuri de fapte penale constatate in timpul controalelor au fost: evaziunea fiscala, taieri ilegale de arbori, fals si uz de fals, abuz in serviciu, acte de coruptie, fapte ilegale legate de reconstituirea dreptului de proprietate.
Exploatarea irationala a resurselor de material lemnos si efectele negative generate de aceasta activitate ilegala s-au sol