Apropo, poti sa faci abstractie de secretul profesional, macar o data in viata, si sa-mi spui daca Traian si-a expediat deja dorintele? E pe-acolo vreuna legata de o excursie pentru mine? Nu de alta, dar mi-a facut de mult bagajele si ma tot ameninta, sturlubatic si copilaros cum e el, ca e vremea sa plec si eu sa ma destind intr-o tara exotica. (â¦) Stiu ca mai sunt opt zile pana cand vei ajunge in vizita oficiala anuala, dar m-am gandit sa fiu prevazator si sa-ti scriu din vreme, pentru ca eu inteleg ca ai prioritati si toti cei care se trezesc in ultimele doua-trei zile sa-ti trimita ravase cu dorinte risca sa fie amanate pentru la anul - ca majorarea salariilor pentru profesori.
Eu stiu ce te-am rugat si anul trecut sa-mi dai, dar am vaga senzatie ca ai incurcat cadourile. Te rugasem sa-mi lasi langa bradutul frumos impodobit de sotia mea, Ioana, liniste, succes, noroc, simpatie, bani la buget, apreciere externa, credibilitate, energie, privatizari reusite, camaraderie - lucruri folositoare unui om aflat in situatia mea. Bine, daca lasai si un motor cool, chiar ca nu ma suparam. Dar, in aceasta perioada a vietii mele, nu-mi prea mai arde de motoare - pasiunea mea - cand sunt desemnat sa veghez la motoarele economiei.
Nici nu pot sa ma supar pe tine ca, in loc de cele mentionate, mi-ai lasat inundatii, gripa aviara, greva in invatamant, un presedinte jucator care vrea sa si centreze si sa dea cu capul, o colega de partid care s-a dezis de mine si un alt coleg de partid care mai avea putin si-mi frangea in doua, ori in noua, partidul.
Sincer, nu stiu cu ce ti-am gresit, pentru ca, daca e sa privesc retrospectiv, cum m-a invatat mama mea de mic, nu am ce-mi reprosa din faptele mele de anul trecut. Am participat cu varf si indesat la o campanie electorala greoaie, am renuntat la afaceri pentru politica, m-am straduit, la inceputul guvernarii m