Este ora bilantului. In afara de guvern si de presedinte, care se joaca de-a soarecele si pisica asteptand fiecare sa aiba ultimul cuvant, opozitia si jurnalistii se intrec in verdicte si analize. Se incheie, intr-adevar, un an bogat, tumultuos, care a zgaltait sistemul si cutumele.

Data de 16 decembrie ar trebui sa ne indemne insa, macar pentru o zi, la un altfel de bilant - al celor 16 ani care s-au scurs de la inceputul revoltei de la Timisoara. O analiza complexa nu se face intr-un articol de ziar, dar cateva idei putem totusi schita. Dificultatile incep insa chiar de la esenta Revolutiei din decembrie. A fost ea o revolutie anticomunista, sau doar anti-ceausista?

Au fost, desigur, cateva mii de idealisti care voiau rasturnarea regimului comunist si securist. Ei au fost insa rapid inlaturati inca din primele luni ale lui 1990. Un exemplu graitor este plecarea rapida a Anei Blandiana si a Doinei Cornea din CFSN. Jocurile le faceau atunci, dupa toate regulile cominterniste, anti-ceausistii Ion Iliescu si Silviu Brucan si multa vreme au continuat sa le faca.

Parghiile puterii politice au intrat repede pe mana esalonului doi al PCR, pe care populatia abrutizata, dezinformata si conservatoare l-a votat cu entuziasm ani la rand. Nici nu a putut fi vorba de un proces al comunismului, macar la nivel de dezbatere nationala. Subiectul plictisea, cum plictiseste si acum. Cu atat mai putin s-a putut adopta o lege a lustratiei.

Ne amintim cu cata vehementa a respins Ion Iliescu Punctul 8 de la Timisoara acuzandu-i pe semnatarii declaratiei ca sunt „revansarzi". Reluarea subiectului dupa 16 ani este patetica si aproape ridicola.

Dupa ce au fost lasati sa se imbogateasca si/sau sa se afirme politic, cum sa-i mai indepartezi acum pe fostii activisti si securisti din pozitiile lor? Ce sa faci, sa le confisti firmele si conturi