Nenumarate portrete ale liderului libian, Moammar Gadaffi, care pavoazeaza cladiri si artere principale, situri arheologice, bazaruri ieftine si cartele telefonice de inchiriat fac parte din inedita oferta turistica a Libiei. In Libia isi poti face plinul la masina cu vreo trei dolari, poti manca pe saturate si inca ceva pe deasupra cu cel mult zece dolari si poti cumpara ce nu gandesti din bazarurile multicolore. Nu poti pune insa gura pe alcool si sub nici o forma nu poti desconsidera portretele liderului Gadaffi.
Fara decolteuri, fara blugi, fara comentarii, fara alcool... lista cu "asa nu" alcatuita de Ministerul Afacerilor Externe pentru jurnalistii care il insoteau pe ministru in Libia parea ca nu se mai sfarseste. Din paragrafele ei se desprindea un tablou extrem de sumbru, al unei tari unde esti in siguranta doar daca nu ridici ochii din pamant, si nici atunci nu stii ce se poate intampla. O tara unde toti cei aflati in jurul tau au urechile bine acordate pe tonurile limbii romane si unde cea mai mica miscare gresita te poate trimite direct in avion, si asta in cel mai bun caz. La Tripoli, cam ca in bancurile cu Radio Erevan, am dat, ce-i drept, peste buni ascultatori de limba romana in dispozitivul de securitate care insotea delegatia ministrului, numai ca, in loc sa se incrunte sau sa faca pe nestiutorii, chicoteau la glumele noastre.
Am plecat de la Bucuresti cu un bagaj format, pe jumatate, din esarfe si saluri in culori cat mai inchise si cat mai terne. Cu tinute atat de sobre cat a permis sifonierul de cadru didactic al mamei mele, careia i-am multumit in gand ca nu s-a facut stewardesa sau prezentatoare de televiziune. Fara culori aprinse, fara haine stramte, fara accesorii care sa atraga atentia. In schimb, pe strazile din Tripoli am trecut pe langa femei care, sub crestetele acoperite de valuri, nu faceau economie cand era vorba de c
