O SEAMA DE METAFORE de larg consum sunt simtite ca adevaruri ce nu mai trebuie sa intre in revizii si reparatii. Urcusul si inaintarea semnifica binele. Omenirea merge inainte si noi urcam spre comunism in zbor. Uite insa ca omenirea mai merge si intr-o parte, in deriva. O luase razna spre stanga jumatate de secol, iar acum compenseaza, cu mult risc, alunecand spre dreapta. Coboara o epoca din comunism, inapoi, in capitalism. Metaforele se contamineaza la inteles unele de la altele. Chestia cu acumularea cantitativa, care duce la saltul calitativ, am primit-o in liceu, ca orice elev silitor, ca o recompensa pentru silinta: Inveti mai mult, inveti mai bine. Multul e asociat rareori si doar de oamenii de stiinta cu mai raul, in nici un caz nu e cauza unui salt calitativ, dar in jos. Ne-am inmultit de nu ne mai incape planeta, omenirea o sa faca musai un salt, insa in ce directie, nu stie nimeni. Si nu stie, fiindca omenirea nu merge intr-o directie anume. Directia o stabilesc niste oameni. Si macar de ar fi o directie, insa e un interes. Cam asta ar fi marea poezie, sa mani popoarele cu metafore.

ARTISTUL BATRAN, de care contemporanii isi amintesc doar cand e sa-l cheme la inmormantarile unor confrati. Tine un jurnal, unde, dupa o ceremonie funebra, noteaza, asemenea unui medic prins intr-un experiment stiintific, cum i se imputineaza, cum i se ingusteaza si i se sfarsesc in fundaturi drumurile pe care el se ducea candva spre public si publicul venea spre el. "Nu mai avem ce ne spune - scrie artistul in jurnal - comunicam doar prin instante: carti, ziare, emisiuni de televiziune, somatii de la Fisc, postasul cu pensia, butonul veiozei..."

IN PIATA OBOR, cativa ambulanti vand pietre semipretioase la preturi suportabile. Absolutul, sublimul cristelelor si al gemelor in portii populare. "De unde vin ele, de unde le aduci, bre?", il intreaba o cocheta de cartie