Reconstructia ecosistemului forestier pe suprafetele de teren afectate de poluarea industriala intensa generata de activitatea de productie a SC "Sometra" SA Copsa Mica (judetul Timis) va dura mai bine de zece ani.
Potrivit reprezentantilor Directiei Silvice, institutia a initiat si desfasoara deja in zona programe de impadurire a versantilor afectati de poluarea cu metale grele si gaze toxice, dar vor mai trece ani buni pana cand rezultatele acestor investitii se vor putea observa cu certitudine.
Subiectul a fost abordat in cadrul sedintei Comisiei Consultative a judetului Sibiu, intrunita pe langa Prefectura, iar despre poluarea terenurilor de la Copsa Mica si programele de infiintare a plantatiilor de arbori a vorbit directorul executiv al Directiei Silvice, Robert Blaj, ale carui declaratii au fost deosebit de transante.
"Solul este atat de poluat, incat va lua cel putin 10 ani crearea unui ecosistem in zona. Abia dupa aceea vom putea readuce acolo stejarul, care a disparut din cauza poluarii. Speram ca "Sometra", principalul poluator, sa ne sprijine", a spus acesta.
Cel mai probabil, societatea se va implica financiar si in programele de impadurire a dealurilor golase de pe urma poluarii, pentru ca in ultimii ani proprietarii greci ai combinatului de prelucrare a metalelor neferoase au contribuit cu bani pentru diverse programe dedicate studiului poluarii in zona sau pentru investitii in diverse alte obiective publice locale.
Reprezentantii Prefecturii apreciaza ca proiectele privind ecologizarea tehnologiilor de productie la care societatea s-a angajat in cadrul procedurii de obtinere a autorizatiei integrate de mediu sa continue asa cum este programat, alternativa fiind aceea de inchidere a unitatii pentru nerespectarea angajamentelor luate intre