Nici nu stii: sa plangi, sa razi, sa te revolti, sau sa astepti, rabdator si increzator, ca penibilul spectacol oferit ieri de liderii Uniunii Europene sa se incheie cu un final fericit.
A fost jenant sa-i vezi pe toti acei conducatori de la care am primit si vom mai primi lectii de conduita si de aleasa purtare cum se targuiesc, refuzand cu indarjire o solutie de compromis, ceva care sa salveze aparentele. Desigur, fiecare isi face meseria, fiecare are o misiune de indeplinit, interese de aparat.
Consensul pare sa fi decazut din rangul de principiu suprem al activitatii comunitare. Banul dicteaza totul. Orgoliile fac restul.
Iar ambitiile ajung definitiv sa descurajeze niste tari precum Romania si Bulgaria, puse acum, dupa lungul drum strabatut spre "marea familie a civilizatiei, bunastarii si respectului reciproc", in situatia de a privi, neputinciosi, cum usa larg deschisa pana acum se tranteste cu un pocnet sinistru si necrutator.
Si iti vine sa strigi: e nedrept! Dar cine sa te auda, cand acolo, la Bruxelles, ascunsi de ochii lumii, Blair, Chirac, Merkel & Co scriu scenarii si se incurca in calcule alambicate despre cum si cat sa ia de la unii ca sa le fie lor bine. Aseara, dupa o zi de discutii in culise, nimeni nu mai credea in minuni.
Premierul Marii Britanii, Tony Blair, inca se mai gandea la noile propuneri pe care urma sa le faca pentru scoaterea din impas a negocierilor legate de bugetul UE. Peste zi, Franta, Spania si Germania ticluisera si ele niste propuneri, varate grabnic si febril in mapa lui Blair. E un prilej nemaipomenit pentru afirmare.
Ce conteaza pretul? Pe culoare si prin sala, unii si altii isi dadeau cu parerea: nu va fi buget, e un esec total. Ba nu, totul va fi bine. Da, dar nu pentru toti. Cu siguranta nu pentru Romania si Bulgaria. Multe depind de rezultatul adunarii
