Taman cind ma pregatisem sa o apar pe Alina Mungiu de parul Preafericitului Teoctist, dramaturga dadu cu oja-n fasole, afirmind ca traim intr-o tara de tarani si d-aia miriie studentii teologi pe la usa Ateneului din Iasi.
Din cite am inteles eu, in piesa Evanghelistii, Isus Cristos ar avea cu Maria Magdalena o relatie nu tocmai corecta din punctul de vedere al lui Ion Iliescu.
Desi, literar vorbind, tema e de mult fumata, curajul distinsei reprezentante a societatii civile de a-l inscrie pe Isus in secta nudistilor lui Bivolaru a provocat minia unor activiste pravoslavnice, care ar fi trebuit sa stie ca iconografia n-a prea abuzat de palton in ceea ce priveste imaginea Fiului.
In fine, chiar daca Isus ar fi interpretat, in piesa cu pricina, rolul instructorului de la scoala de soferi si ar fi agatat-o pe Maria Magdalena pe soseaua de centura ca s-o trimita la un centru de reeducare, si tot n-ar fi fost o blasfemie, caci nici Eminescu nu s-ar supara daca, peste o mie de ani, cineva s-ar apuca sa scrie Oda in metroul antic.
Argumentul antitaranesc cu care isi apara Alina Mungiu oul de aur facut la oras mi se pare insa de-a dreptul jenant.
Viziunea populara asupra povestilor biblice n-are nimic din plicticoasa scortosenie cintata pe nas de functionarii Patriarhiei, vechile colinde cu magi nefiind din punct de vedere coregrafic prea departe de jocul desucheat al calusarilor.
Pudibonderia e mai degraba o trasatura a mahalagiilor mutati in centru, totdeauna atenti nu cumva sa le atirne atele de la izmene pe cracul pantalonului.
Din aceasta specie a puit o buna parte a vigilentilor activisti de partid cazuti acum in doaga misticismului, dupa ce au vegheat o viata la respectarea eticii si echitatii socialiste.
Cum poti pune protestul popindailor de pe dealul Mitropoliei pe seama men
