Masuri organizatorice: o portita spre folclorul oral
Subfinantarea sistemului sanitar in Romania nu e de azi - de ieri. In ultimii ani ai dictaturii comuniste, spitalele dispuneau de fonduri ridicole pentru tratamentul bolnavilor. Cu 4-5 lei pe zi pentru fiecare bolnav internat, era imposibil sa asiguri chiar si numai medicamentele necesare supravietuirii celor cu sanse de reabilitare. E drept, nici medicamentele nu se prea gaseau, asa ca speranta ramanea la piata neagra, la rudele din strainatate, la pile sau la mita. Dupa '89, situatia a capatat alte conotatii. Aparusera alte strategii, se nasteau alte oportunitati, alte tentatii. Fondurile pentru sanatate se mentineau in zona derizoriului, dar relativa autonomie a spitalelor a facut repede posibila aparitia unor forme de jaf bazate fie pe incompetenta, fie pe rea-credinta, fie pe ambele. Spitalele Romaniei au acumulat, treptat, datorii imense fata de furnizori.
Cam asa aratau lucrurile la data aparitiei in scena a actualului ministru al sanatatii, domnul Eugen Nicolaescu.
Economist de profesie, fost inalt functionar la Ministerul de Finante pe timpul lui Remes, noul ministru si-a inceput mandatul in forta. Rand pe rand, a propus privatizarea spitalelor, apoi doar privatizarea unor sectii in cadrul spitalelor publice, apoi schimbarea directorilor-medici cu directori-economisti. Probabil ca toate aceste propuneri aveau, in gandirea proaspatului membru al Guvernului Romaniei, o justificare. Din pacate, modul in care Eugen Nicolaescu a inteles sa-si sustina propunerile, argumentatia sumara, balbele datorate necunoasterii sistemului sanitar, toate acestea au motivat presa sa-l transforme intr-o tinta predilecta.
Ultima actiune a ministrului Eugen Nicolaescu a fost stupefianta. Destituirea intempestiva a peste 140 de directori de spitale, dizolvarea a zeci de consilii de administra
