Ioana Parvulescu . "In secolul 19, oamenii mai stiau sa se bucure". Prozatoare de mare talent, pasionata de felul in care traiau romanii in secolele trecute, a publicat doua carti pline de farmecul zapezilor de-altadata: "Intoarcere in Bucurestiul interbelic" si "In intimitatea secolului 19"
- Interesul pentru viata romanilor din secolele trecute s-a concretizat in doua carti de-a dreptul pasionante. Daca te-ai putea intoarce alaturi de eroii tai, in trecut, ce Craciun ti-ai alege?
- Pe cel din secolul 19. Pe la 1870-80, sa zicem, oamenii stiau sa se mai bucure, sufletul lor era el insusi un fel de sarbatoare, Craciun si Anul Nou la un loc: avea in el acei fiori de asteptare, ca atunci cand presimti ca se va intampla ceva bun si abia astepti. A venit secolul 20, au inceput tristetile nedefinite, neincrederea, pesimismul, crizele. Si, mai ales, au fost tot mai multi insi care s-au inchis sub carapace. A inceput o anume rusine fata de sentimentele pozitive, socotite naive, au inceput sa se insinueze in jurnalele interbelice pasiunile negative: gelozii, resemnare, invidii, complexe, singuratati, teama, caci omenirea traise cel mai mare razboi.
- Cum petreceau oamenii in secolul 19? Exista vreo asemanare cu ce se intampla azi?
- Sigur, era si-atunci o febra a sarbatorii. Spre sfarsitul secolului, existau reclame in ziare, la tot felul de bunatati pentru mesele festive, la "vinul de Champagne" si bomboanele de "socolata". Capitala se umplea de tarabe si chioscuri amenajate de Primarie, unele erau pe cheiul garlei, altele in Cismigiu. Aici se vindeau cadouri, Casa Capsa oferea reduceri, la fel unele magazine de jucarii, pentru ca adultii, sa zicem Vasile Alecsandri sau C.A. Rosetti, mureau de placere cand cumparau jucarii. Si m-am mirat cat de perfectionate erau papusile, aveau deja mecanisme care sa le faca sa se miste singure sau sa scoata sune
