Marx si Lenin au inventat dictatura proletariatului, iar discipolii lor autohtoni au vrut sa ne-o impuna asa cum au inteles-o ei. Asta dupa ce Nae Ionescu si studentii lui au vrut neaparat sa ne convinga ca sintem speciali, superiori vecinilor nostri si alesi de providenta pentru o misiune salvatoare.
Au existat ideologii care, in secolul XX, au electrizat masele si au produs efecte nefaste, de o amploare la care nimeni nu se astepta. Eminescu credea si el ca cel mai bine ne sta in itari, iar viziunea lui a produs intirzieri in procesul de modernizare si a avut, pina la urma, un impact negativ asupra dezvoltarii Romaniei.
La intrebarea care au fost ideile, doctrinele sau temele care au avut un impact negativ asupra istoriei culturale romanesti, am cautat raspunsuri din partea celor mai avizati intelectuali. Ceea ce am aflat a fost ca multe dintre genurile de discurs care ne-au facut rau nu au fost impuse cu forta tancurilor, ci sint „productii proprii", de care cu greu ne vom putea debarasa.
„Rau a fost totalitarismul, adica ideologia comunista"
Atunci cind vine vorba despre idei sau doctrine nefaste, cei mai multi dintre cei intrebati se gindesc, in primul rind, la ideologiile totalitare din secolul al XX-lea, la fascism si la comunism.
Argumentul principal pentru care aceste doctrine au fost nocive, crede istoricul Serban Papacostea, este ca „au ingradit, pina la suprimare, factorul generator de initiativa pe toate planurile - libertatea".
Desi multi dintre intelectualii cu care am vorbit se refera la totalitarism, in general, ceea ce au in vedere cu prioritate este, de fapt, ideologia comunista, pe care o considera un produs de import fortat.
„Marxism-leninismul - impletire a unei doctrine (marxismul) cu teoria partidului unic si a statului totalitar (leninismul) - a devenit ideologi