Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Privatizarea anticomunismului

Publicat in Revista22, luni 19 decembrie 2005 ·

În Romania privatizarea a început cu revolutia. Beneficiar unic a fost Ion Iliescu. A ramas domeniul sau exclusiv, aparat de Institutul Revolutiei Romane, pe care l-a fondat pentru a legitima istoriografic interpretarea sa asupra evenimentelor. Apoi, au privatizat comunismul. Beneficiari au fost nomenklatura si cadrele superioare ale Securitatii, care si-au împartit frateste tortul economiei nationale, firmele Securitatii si banii partidului unic. Acum, atat Emil Constantinescu, cat si Calin Popescu Tariceanu încearca sa privatizeze anticomunismul, primul pentru a reveni pe prima scena politica, al doilea pentru a-si consolida pozitiile în fata lui Traian Basescu. Demersurile lor sunt mai legate între ele decat par la prima vedere si se înscriu într-o campanie de discreditare a lui Basescu, coincidenta sau nu cu ofensiva unor grupuri de interese. Romania a avut un anticomunism viguros, care s-a nascut la 1918. A avut o ramura democratica, în cadrul partidelor istorice, care a pierit în puscarii si o alta în miscarea de extrema dreapta, care, partial, a fost recuperata dupa razboi, chiar de catre comunisti, carora li s-au alaturat mai multe grupari de legionari. Anticomunismul interbelic a murit odata cu sfarsitul rezistentei din munti. A urmat o lunga perioada de schizofrenie în care una se vorbea la bucatarie, si alta se aplauda. Paul Goma, Vasile Paraschiv, Doina Cornea sau Radu Filipescu au creat, prin opozitia lor, un context favorabil nasterii unui nou anticomunism. Însa, el s-a nascut abia în decembrie 1989, în momentul în care Iliescu l-a acuzat pe Ceausescu ca a întinat idealurile comunismului. Meritul istoric al anticomunismului este ca a împiedicat punerea integrala în opera a perestroikai în Romania. Anticomunismul de dupa comunism este o religie. Cartea ei de capatai este Proclamatia de la Timisoara. Anticomunismul îsi avea ratiunea de a exista atata timp

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pușcașii marini au fost trimiși în Los Angeles. Președintele Biden și-a exprimat compasiunea față de familiile celor care și-au pierdut viața în urma incendiilor

Ziare.com acum 28 minute
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, și-a exprimat solidaritatea cu familiile celor 24 de persoane din California care și-au pierdut viața în urma incendiilor devastatoare. Acesta a subliniat că procesul de reconstrucție a orașului Los Angeles va

A fost cutremur noaptea trecută în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 38 minute
În ziua de 14 Ianuarie 2025, la ora 00:05:11 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.2, la adâncimea de 78.2 km. Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraş

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 11 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

O cometă rară poate fi vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

News.ro acum o ora
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 de ani, relatează BBC. Nasa a declarat că strălucirea viitoare a unei comete este „de notorietate” greu de prezis, dar că cometa

Pep Guardiola şi soţia sa Cristina Serra s-au despărţit după 30 de ani de relaţie

Mediafax acum 33 minute
Separarea a avut loc în decembrie 2024, dar cuplul a păstrat discreţia timp de o lună. Vestea a început să circule mai întâi în Argentina, apoi în Spania. Conform El Periodico, cei doi locuiesc deja în case separate, iar doar câţiva prieteni apropia

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 10 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 11 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 8 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 8 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 10 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Vremea

București
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

-1°/6°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-8°
mar.

-8°/3°
mie.

-2°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°