Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PNL si PD trebuie sa fuzioneze

Publicat in GAZETA de SUD, luni 19 decembrie 2005 ·

Ca un adevarat lider de partid, Basescu le-a atras atentia reprezentantilor PNL si PD ca, in ultima vreme, nu au mai respectat intelegerea, iar absenteismul din parlament „are un impact extrem de rau asupra Aliantei“. Liberalii si democratii au avut ieri reuniunea de bilant al primului an de guvernare. Prezent la intâlnire, Traian Basescu s-a folosit de prilej pentru a trasa câteva linii pe care cele doua partide sa le urmeze de acum inainte. „In zona publica apare o incertitudine a viitorului politic al Aliantei. Ca semnatar (al protocolului), va spun ca proiectul a ramas la jumatate. Ţinta era sa se transforme intr-un singur partid, prin fuziune. Va rog sa mergeti pe aceasta directie“, a declarat Basescu, in fata celor peste 800 de liberali si democrati prezenti la reuniune. Lasând deoparte prerogativele de sef al statului, el a atras atentia ca, in loc sa mearga impreuna, reprezentantii celor doua partide au inceput sa incalce, „fara retineri“, protocolul Aliantei. „In loc sa mergeti pe aceasta directie, incepe sa se incalce fara retineri protocolul Aliantei. Cititi-l, ca acolo scrie ca deciziile conducerii Aliantei sunt suverane in fata celor doua partide. Aveti grija sa faceti demonstratii de democratie, dar nu respectati propriul statut, care include protocolul Aliantei. Ati inceput sa calcati pe statutele dumneavoastra“, a spus presedintele. Preocupat sa dea cât mai multe sfaturi, Basescu s-a adresat cu apelativul „dragi colegi“. In momentul urmator, revine si spune „fosti colegi“, motivând ca „nu vreau sa stresez audienta sau Constitutia“. In final, Traian Basescu si-a amintit de functia pe care o are. „Faceti ce vreti, dar va rog sa retineti: proiectul Aliantei avea ca obiectiv final fuziunea celor doua partide. Renuntati la orgolii si faceti un lucru bun pentru tara. România are nevoie de realizarea proiectului dintre cele doua partide“, a conchis seful sta

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat înarmat cu un cuţit încearcă să intre în biroul premierului belgian demisionar Alexander De Croo, absent, după ce ameninţă militari care-l imobilizează

News.ro acum 43 minute
Un bărbat înarmat cu un cuţit a fost arestat luni după ce a încercat să pătrundă în birourile premierului demisionar belgian Alexander De Croo, care nu se afla la Cancelaria la momentul incidentului, la Bruxelles, iar o anchetă a fost deschisă în ve

Lasconi: Statul român ne datorează răspunsuri în legătură cu anularea alegerilor

Wall-Street.ro acum o ora
Statul român le "datorează răspunsuri" cetăţenilor după anularea de către Curtea Constituţională a României (CCR) a alegerilor prezidenţiale, a declarat preşedinta USR, Elena Lasconi, relatează Agerpres. "Acum fix o lună, alegerile prezidenţiale din

Sebastian Stan, actorul originar din Constanța, felicitat de ambasada SUA la București pentru câștigarea Globului de Aur

Ziua Constanta acum 41 minute
Actorul româno-american Sebastian Stan câștigă Globul de Aur și devine primul actor de origine română care obține acest premiu prestigios Actorul româno-american Sebastian Stan a câștigat prestigiosul Glob de Aur pentru cel mai bun actor în rol prin

Israelienii de la Elbit Systems vor furniza României o soluţie avansată de combatere a sistemelor aeriene fără pilot (C-UAS). Compania a obţinut în România un contract de 60 de milioane de dolari

News.ro acum o ora
Elbit Systems Ltd. anunţă că a obţinut un contract în valoare de aproximativ 60 de milioane de dolari pentru furnizarea către o ţară europeană NATO a sistemelor sale multistrat (multi-layered) de luptă împotriva avioanelor fără pilot (Counter Unmann

Aglomerație pe Valea Prahovei: Se circulă în coloană atât pe sensul spre Braşov, cât și pe cel spre Ploieşti

HotNews acum o ora
Este aglomerație, luni după-amiază, pe DN 1 – Valea Prahovei. Se circulă în coloană pe sensul spre Braşov, între Nistoreşti şi Comarnic, dar şi între Sinaia şi Buşteni. Aglomeraţie este și pe sensul spre Ploieşti, fiind formate coloane de maşini înt

Obiceiuri de Bobotează. Ce este Agheasma Mare, când se bea și unde o ții în casă

Ziare.com acum o ora
Luni, 6 ianuarie, românii sărbătoresc Boboteaza, una dintre cele mai importante sărbători creștine. Practic, este ziua în care se celebrează Botezul lui Iisus Hristos, în apele Iordanului. De această zi sunt legate multiple obiceiuri specifice Biser

Nadia Comăneci, apariție strălucitoare la gala decernării Globurilor de Aur (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Fosta mare gimnastă, Nadia Comăneci a participat seara trecută la festivitatea prilejuită de decernarea Globurilor de Aur. Pentru acest eveniment, Nadia Comăneci a ales să poarte o salopetă de culoare albastră. Nadia a participat la acest eveniment

Vremea. Temperaturi ridicate în următoarele zile, iar din 11 ianuarie se răceşte semnificativ

Mediafax acum 2 ore
Banat În perioada 6 – 10 ianuarie, valorile termice vor fi mult mai ridicate faţă de normalul climatologic, cu o medie zilnică a temperaturilor maxime ce se va menţine la 12...15 grade şi minime în general de 4...6 grade, cu valori chiar mai ridicat

Miriam Bulgaru a acces în turul doi al calificărilor la Australian Open

News.ro acum o ora
Jucătoarea de tenis Miriam Bulgaru a acces, luni, în turul doi al calificărilor la Australian Open, primul grand slam al anului. Bulgaru, 26 de ani, locul 213 WTA, a trecut în primul tur de italianca Giorgia Pedone, scor 6-2, 6-3. Meciul a durat o o

O româncă de 30 de ani a fost împuşcată mortal de soţul său italian, care apoi s-a sinucis

HotNews acum 3 ore
O româncă de 30 de ani a fost împuşcată mortal, sâmbătă seară, de către soţul său italian, agent de pază, care apoi s-a sinucis. Cei doi erau căsătoriţi de opt luni, iar din octombrie 2024, după ce şi-au petrecut luna de miere în Egipt, s-au stabili

Vremea

București
acum

lun.

0°/8°
mar.

4°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/7°
mar.

4°/11°
mie.

7°/16°
joi

7°/14°
Constanta
acum

12°
lun.

3°/12°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/9°
mie.

6°/12°
joi

5°/11°
Timisoara
acum

13°
lun.

3°/13°
mar.

6°/13°
mie.

7°/14°
joi

6°/14°