Cind deschizi o usa acolo unde pare sa fie un perete gol, prima reactie pe care o stirnesti e acuzatia ca faci curent.
O usa nou deschisa in dezbaterea de idei e privita la inceput cu neincredere sau chiar cu rea-vointa. Imediat ti se reproseaza ca vrei sa destabilizezi situatia, ca lovesti in valorile consacrate, pui traditia la index si ca ai ceva cu saraca Romania.
Ciudat e ca aproximativ aceleasi persoane care se pling de curent, cind provoci o dezbatere, sint cele care acuza periodic spiritul public de anchiloza si promit ca vor da la iveala idei noi, pe care tocmai le coc. Sau importa cite un asa-zis model, pe care incearca sa-l potriveasca silnic pe calapodul nostru.
Idei care au falimentat pe unde au fost emise sint vindute la noi drept ultime noutati.
Va mai amintiti de „modelul suedez" al dlui Iliescu? Sau de refuzul nostru indirjit al ofertelor capitalului strain din primii anii dupa Revolutie, cind tarile vecine ii primeau pe capitalistii straini cu bratele deschise, fara teama ca nu vor ramine cu nimic si fara false patriotisme care la noi s-au dovedit cumplit de paguboase.
In ’90 era rusinoasa, cind nu periculoasa de-a dreptul, simpla rostire a cuvintului capitalism. Si asta tocmai pentru ca puternicii acelei perioade incercau sa tina in viata sistemul comunist din economie, dupa prabusirea celui politic.
Gulas-comunismul la care ungurii au renuntat fara sovaiala in 1990 a fost adus la noi sub numele de economie sociala de piata si adaptat unei mentalitati nici comuniste, nici capitaliste, din care au aparut firmele-capusa, ruina firmelor de stat si o privatizare care nici ea nu se simtea prea bine.
Paradoxul era ca, in timp ce copiam comunismul lui Kadar, ne uitam strimb la unguri si vegheam sa nu ne ia Ardealul de pe o zi pe alta.
A facut cineva socoteala cita
