Oricat de multe si de tari ar fi impulsurile sale de lider autoritarist, Traian Basescu stia ca incidentul nu va fi trecut sub tacere. Ca el va exploda in presa din tara, mai devreme sau mai tarziu. Suntem convinsi astfel ca domnia sa a creat dinadins acest moment de stupefactie. Si nu pentru ca pozitia lui Calin Popescu Tariceanu sa nu fie facuta publica, ci pentru a transmite un mesaj... Mitingul electoral de duminica, 19 septembrie 2005, ne-a oferit imaginea unei amicitii de nezdruncinat intre presedintele Traian Basescu si premierul Calin Popescu Tariceanu. Desi Craciunul este peste o saptamana, cei doi si-au facut unul altuia cadouri din saci de Mos Craciun la nivel inalt. Altfel spus, numeroase pachete si pachetele invelite in sclipici si legate cu funde sarbatoresti. Daca aveai curiozitatea sa le desfaci, riscai sa dai peste vorbe.
Vorbe goale.
Stiind insa ca relatia dintre cei doi sta sub semnul hachitelor de insuratei, vom pune intre paranteze momentul idilic de duminica si ne vom intoarce la un moment anterior, taiat mediatic de revarsarea de dulcegarii politice de la Palatul Parlamentului.
E vorba de celebrul moment de la Bruxelles.
Joi, 15 decembrie, seara. Calin Popescu Tariceanu si Traian Basescu tin o conferinta de presa comuna. In sala, jurnalisti: romani si straini.
Primul ia cuvantul Calin Popescu Tariceanu. Traian Basescu sta alaturi. Cu aerul de om gata sa explodeze la gandul ca trebuie sa fie aici, intr-o sala de la demisolul Consiliului, cand s-ar fi putut afla intr-o bodega de noapte din centrul Bruxelles-ului.
De indata ce premierul isi incheie discursul, Traian Basescu isi asuma o voce grava, nitel dramatica - vocea o stim din dupa amiaza lui 30 noiembrie 2004, cand a cerut anularea alegerilor - si, dupa ce da afara jurnalistii straini - unul sau una, de fapt - roaga sa nu se inregistreze ce va spune.
