Proiectul de renovare a Penitenciarului Galati prevede construirea a zece corpuri de cladire. In 13 ani s-au construit doar doua. Pana atunci, detinutii se pregatesc de Craciun, fiecare dupa puterile sale. La fel si agentii, pentru care un pantof lustruit e oglinda muncii. Inundatiile de anul acesta au afectat serios si puscaria din Galati. Zidurile exterioare au inceput sa se incline pe ici, pe colo, iar cladirile administrative se zguduie serios la fiecare trecere a tramvaiului. In aceste conditii, nu este de imaginat ce se poate intampla in cazul unui cutremur mai serios.
Penitenciarul Galati a fost construit in 1896 pe acelasi principiu ca si cel de la Craiova: potcoava in potcoava. Prin inchisoarea galateana au trecut numerosi oameni politici, victime ale regimului comunist. Dupa 1989, conducerea Directiei Generale a Penitenciarelor a ales sa renoveze puscaria, cu toate ca au existat si propuneri pentru ca aceasta sa devina muzeu. Reconstructia amplasamentului a inceput in 1992. Trebuiau construite a zece corpuri de cladire, in 13 ani s-au construit doua, ceea ce inseamna ca intregul penitenciar va fi finalizat in 2110. La inundatii toate cele 40 de hectare ale GAZ-lui s-au inundat. "Este imbucurator ca, de cand ati inceput aceasta campanie, am primit ceva fonduri. Dar nu suficiente, pentru ca datoriile noastre lunare sunt, sa zicem, de 1,2 miliarde si primim numai un miliard. Restul se aduna, se adauga penalitati si tot asa. Cu banii pe care i-am primit acum am consolidat zidurile perimetrului", spune comandantul Negoita Stanciuc.
ACTIVITATE. De dimineata, in bomba de peste drum de inchisoare era aproape pustiu. Doi barbati mustaciosi au comandat la bar si, in timp ce asteptau sa fie serviti, incep sa sporovaiasca. De sub geaca de piele a unuia dintre ei rasare o legitimatie pe care se putea citi: Ministerul Justitiei, Administratia Nationala a