S-au împlinit, la 5 decembrie, 30 de ani de la trecerea lui Dinu Pillat ,de la o faţă văzută a existenţei la alta nevăzută", după cum singur definea moartea. La 6 decembrie 1975, aşadar la numai o zi distanţă, N. Steinhardt, copleşit de senzaţia pierderii unui Înger Păzitor, îi scria lui Virgil Ierunca la Paris o emoţionantă scrisoare în care îi aducea la cunoştinţă trista veste şi schiţa prietenului dispărut un portret moral desăvârşit:

A fost un nobil, un om capabil de a ieşi din sine, din belşug înzestrat cu minunata capacitate de a admira şi de a-i vedea pe oameni mai buni decât sunt. (...) Şi câtă discreţie, câtă delicateţe şi detaşare, câtă neîncetată propensiune spre iertare, înţelegere, reţinere numai a părţilor bune dintr-o operă sau din caracterul unui ins. (...) Dacă voi putea şi-mi vei îngădui, îţi voi mai scrie despre el, încercând să-ţi redau ceva din incomparabilul farmec, din nespusa fericire a unei prietenii pe care mi-a acordat-o ca pe un dar nepământesc. Să nu-l uităm. Să nu-l uitaţi. Să nu uităm.

Captând peste ani îndemnul monahului de la Rohia, să ne amintim cine a fost Dinu Pillat. S-a născut la 19 noiembrie 1921, fiind înregistrat mai târziu cu o zi, într-o familie ilustră, apăsătoare prin vechime şi importanţă politică, aflată la generaţia în care ,spiritul de fermieri de tip feudal" al Pillăteştilor şi ,vocaţia combativităţii politice" a Brătienilor se estompaseră în tatăl său, poetul Ion Pillat, ,primul tip de contemplativ pur" din familie, şi se altoiseră cu pasionalitatea mocnită, melancolia nedesluşită, discreţia şi adânca trăire a sentimentului religios ale mamei sale, pictoriţa acuarelistă Maria Pillat-Brateş (născută Procopie-Dumitrescu). După absolvirea cursurilor primare ale şcolii Clemenţa şi ale liceului ,Spiru Haret", pe băncile căruia ,sfârşitul copilăriei şi începutul adolescenţei vor rămâne ancora