În 1984, Gheorghe Izbăşescu câştigă Premiul Concursului de debut în volum al Editurii Albatros, drept care i s-a tipărit Viaţa în tablouri, carte urmată de Garsoniera 49, în 1985. Volumele din anii ^90, cinci la număr, între care cităm Melodrama realului şi Cântece de mântuire, sporesc o bibliografie, al cărei traseu va deveni tot mai stufos prin reeditări, rescrieri, includeri în antologii de autor, de poezie locală sau naţională, tematice ş.a. Cititorul interesat poate descoperi toate acestea într-o Addenda finală, care cuprinde şi referinţe critice extrase din volumele unor critici precum Radu G. }eposu, Al. Cistelecan, Marin Mincu, Ştefan Borbely, dar şi Ion Rotaru, Marian Popa sau Nicolae Oprea. Bazându-ne pe lămuritoarea notă a autorului precum că O călărire în zori este un grupaj de poeme, în mare parte inedite, şi care ,abia acum se publică integral, şi în formă definitivă" (în ciuda fatalelor greşeli de tipar, corectate cu pixul), vom spune că atunci când păstrează echilibrul între retorică - relatare inteligentă, elaborată şi tropul poetic - (dicţiune revelatorie, emoţionantă), Gheorghe Izbăşescu este un poet de raftul întâi. Preluând titlul unui cunoscut text juvenil eminescian, el îşi prefaţează călătoria finală, introducându-l în scenă pe ,Fercheşul bidiviu al lungilor nopţi de insomnie/ cu ochi halucinaţi ca două explozii (...)".

Este reprezentarea postmodernă a eternului Pegas înaripat, a elanului şi zborului poetic, a delirului ontologic. în cazul de faţă, de dragul unor rime, dar mai ales în numele unei originalităţi tipice avangardei noastre istorice, poetul riscă unele neglijenţe şi chiar ilogisme; şi totuşi convinge: ,Oare, tu zbori, vârtej de frunze,/ spre lacul de smântână îngheţat/ în nopţi cu lună/ să-mi mântuieşti boala că trupul/ şi mintea nu călătoresc împreună?/ îţi aud răsuflarea în care când văd/ pe imaginea lacului d