Ediţia critică de Opere Liviu Rebreanu, în îngrijirea lui Niculae Gheran, a ajuns la final, cu volumul 23, cuprinzând caietele cu însemnări din anii 1907-1918 şi o serie de completări ale editorului la volumele apărute anterior, adaosuri în sectoarele de proză, dramaturgie, publicistică, interviuri, corespondenţă - pagini complementare datorate unor descoperiri mai recente. Au devenit notorii profesionalismul desăvârşit, perseverenţa îndârjită, capacitatea de cuprindere tematică, efortul documentar, adecvarea comentariilor de istorie literară de care a dat dovadă Niculae Gheran de-a lungul timpului în restituirea operei lui Liviu Rebreanu. Sunt calităţi care, împreună, alcătuiesc exemplaritatea unui editor. Imaginea consacrată a lui Niculae Gheran e aceea a istoricului şi a editorului devotat total lui Liviu Rebreanu, deşi a început în 1962 prin a-l edita pe Gheorghe Brăescu, căruia i-a dedicat şi o monografie (în 1963), deşi de curând, în 2004, a publicat o carte, Sertar, cu o deschidere largă spre prezent, amintind sarcastic sau pamfletar episoade din viaţa literară a deceniilor şapte şi opt din secolul XX. Cu toate aceste mici ,devieri", Niculae Gheran rămâne pentru contemporani şi pentru posteritate editorul şi biograful lui Rebreanu. Dificultatea realizării acestor vaste proiecte l-au determinat să li se consacre aproape în exclusivitate. Şi nu e vorba de câţiva ani, ci de nu mai puţin de patru decenii. În 1965, N. Gheran tipăreşte în ,Biblioteca pentru toţi", în trei numere, integrala volumelor rebreniene de nuvele, unde include şi Calvarul şi Ciuleandra. Era un exerciţiu pregătitor pentru marea ediţie critică, începută în 1968, tot cu trei volume consacrate nuvelelor, de astă dată adunând şi scrierile în maghiară şi prozele scurte din presă. Vor urma volumele 4-10, rezervate romanelor şi apărute din 1970 până în 1981; 11, teatrul, în 1980; 12-14, cronici