Scrisă pentru noaptea de Bobotează, a 12-a noapte după Crăciun, probabil chiar reprezentată în acea seară a anului 1600, comedia lui Shakespeare, Cum doriţi sau, cum excelent ne propune Purcărete, Noaptea de la Spartul Tîrgului este comedia oboselii, a unei veselii care virează, cu nesfârşită lentoare, spre melancolie, o dulce, dar sigură melancolie. Impresia mea e că farmecul particular al montării lui Purcărete rezultă din procrastinaţie. Am crezut că textul este foarte scurtat în punerea în scenă de la Craiova, pentru a permite o astfel de cadenţă. Ulterior am constatat că era mai complet decât îmi imaginasem. A trebuit să accept că directorul de scenă are acces la o formulă magică. Ea face timpul să curgă mai încet. Încetineala poate avea drept efect plictiseala. Dar marea artă e să faci să dureze plăcerea (şi Leonardo Da Vinci se revoltă împotriva "abbreviatorilor", iar Sergiu Celibidache pledează pentru o muzică lentă, desfăşurată). Tot astfel cum virtuozitatea tehnică se manifestă în repeziciune, în lentoare se vede profunzimea artistică, o virtuozitate de un ordin superior.

Scenografia spectacolului favorizează sentimentul timpului ce stă să se oprească: dulapuri cu uşi de sticlă ce pot fi ale unor biblioteci goale, ale unor remize dezafectate sunt când limitele dintre "casă" şi "curte", când ciudate încăperi volante, destinate parcă să adăpostescă marionete uitate după reprezentaţie, care totuşi se reanimă uimitor. Decor prin excelenţă oniric. Care are chiar tendinţa să cadă în sală, la un moment dat. Oboseala devine vis. Actorii vâslesc într-o ceaţă de irealitate.

Un băieţel, pe vremuri, nu înţelegea ce e teatrul. ,- Cine sunt aceşti oameni, mă întreba, care umblă îmbrăcaţi altfel, vorbesc ca nimeni, prin palate şi grădini?" Într-o zi a spus: ,- Aha! Tipul ăsta e un domn care stă într-un bloc ca al nostru, vin