- Diverse - nr. 250 / 21 Decembrie, 2005 Se intreaba, pe buna dreptate, domnul S. Petru, domiciliat in Targu-Mures, strada Violetelor, cu referire la niste manifestari care nu au nici un fel de justificare in raporturile care trebuie sa existe intre vecini, locatari sau cetateni. Ce poti face, insa, atunci cand, niste "lichele, vagabonzi, huligani, ziceti-le cum vreti, carora le lipsesc cu desavarsire cei sapte ani de acasa, mi-au facut zob un geam de la terasa", intr-una din zilele trecute, mai precis joia trecuta, patanie care avea sa se repete in ziua de duminica, 18 decembrie a.c., pe la ora 4 dimineata, cand alte doua "ghiulele", cam de aceeasi marime ca si primele, mi-au facut tandari alte doua geamuri". Prin urmare, domnul S. Petru, s-a trezit, timp de doua zile, ca geamurile sale de la terasa au fost luate la tinta cu pietre, aproximativ de marimea unui ou, pietre pe care le-a adus la redactie, fara a putea banui cine sunt faptasii. Cum domnia sa are incredere in fortele de ordine, a sunat la 112 pentru ajutor, si carora acum, pe aceasta cale, tine sa le multumeasca pentru promptitudine, deoarece, in circa 15-20 minute, un echipaj de politie a raspuns apelului sau. Domnul S.Petru nutreste speranta ca faptasii sa fie prinsi, pentru ca "in situatia mea sunt multi alti locatari din acest cartier", e vorba de cartierul Budai Nagy Antal. Se stie ca azi, un geam, oricat de mic sa fie el, costa bani buni, dar dincolo de faptul ca omul nostru nu crede ca va fi despagubit, ramane atitudinea unor indivizi certati, fireste, cu cele mai elementare norme de conduita. Si acest lucru este cu atat mai condamnabil, cu cat " de felul meu sunt un om linistit, nu-s certaret, nu-s turbulent, n-am avut niciodata vreun diferend cu cineva, deviza mea in viata fiind "ce si-e nu-ti place, altuia nu-i face", sau daca nu-i poti face bine, cu atat mai putin, nu-i face rau".