Comisia speciala a finalizat proiectul statutului senatorilor si deputatilor, acesta aflandu-se ieri pe ordinea de zi a sedintei comune a Parlamentului. Proiectul a fost pritocit mai mult de o jumatate de an, el provocand indignarea opiniei publice din cauza privilegiilor aberante pe care si le acordasera alesii.
Astfel, acestia cerusera sa primeasca ajutor de inmormantare in suma de 2000 de euro, precum si indemnizatii compensatorii la finalul mandatului. Adica, daca nu mai intra pe listele parlamentare, sa li se acorde sase salarii compensatorii la fel ca muncitorilor disponibilizati, pe motiv ca "sunt stresati de incetarea mandatului".
Salariile compensatorii au fost aprobate de birourile permanente ale Camerei si Senatului.
Insa in forma finala a statutului a fost introdusa si o alta dovada a nerusinarii parlamentarilor, care au depasit orice limita a bunului-simt. Art.
47 spune ca "deputatii si senatorii beneficiaza de medicamente gratuite"! Asta, in conditiile in care oamenii obisnuiti, fara girofar si imunitate stau la cozi interminabile in fata farmaciilor pentru medicamente compensate, care oricum nu sunt de gasit.
O alta nerusinare prevazuta in statutul parlamentarilor este privitoare la dreptul de a primi pasaport diplomatic nu numai deputatii si senatorii, ci si sotiile si copiii acestora. Alesii neamului au transat si marea lor durere - cea legata de pensie. Astfel, parlamentarii si-au aranjat batraneti linistite si cateva zeci de milioane pe luna.
Deputatii si senatorii vor beneficia de pensie de serviciu in cuantum de 40%, 60% sau 80% din venitul brut lunar al unui parlamentar, in functie de cate mandate au la activ - unul, doua, trei sau mai multe. Pensia minima va fi de cel putin 2.000 de lei noi pe luna. De pensia de serviciu vor beneficia si parlamentarii din mandatele anterioare, din