Maria
sta aşezată pe dalele bisericii, privind
în gol sub şuviţele-i albite, lumea
trecea ori intra atrasă de orgă
aruncînd o scurtă uitătură, glasuri
de copii învolburîndu-se între ogive
ziduri înfremătate. duminecă.
o ia pe-ndelete printre coline, nori de ploaie
umbră de umbră alungîndu-se, liniştea
între castani pînă la încremenirea memoriei.
aşează cu grijă patru cartofi în jar, coliba
descrescînd în lumina focului, ţipătul bufniţei.
se întinde. pisica toarce culcată peste picioarele ostenite.
Orăcăit de broaşte. întuneric înalt.
Risipiri
oricît te-ai dărui, rămîne
un însemn de tristeţe, căci ce poate salva rostirea
în faţa secolelor rămase în urmă
din glasul omului plecat
să picteze prin
insulele
sudului
...încotro ne îndreptăm...
şi-n faţa ta doar amintirea, de eşti astfel făcut.
de eşti astfel făcut, încît
fiecare privire să se preschimbe într-o amintire
eşti prins din toate părţile
într-un hăţiş de umbre şi-nsingurat vei rămîne
în devălmăşie, mereu chircit peste o lumină
rară, de eşti astfel făcut
încît să te clatini
la orice apropiere, la orice întîmpinare
nu-ţi fie teamă.
vom lăcrima şi vom albi împreună
Trecea deseori
noaptea prin livada