Încă înainte de parcurgerea atentă a volumelor de poezie recent apărute la Cartea Românească, prima şi a treia copertă sunt în măsură să ne spună multe. Nu atât despre marketing-ul cultural, cât despre un obiect şi un suport cultural: cartea. De vreme ce două dintre titluri (Europa. Zece cântece funerare - Elena Vlădăreanu şi Cântece eXcesive - Dan Sociu) fac apel - pe urmele unor proiecte optzeciste- la o dicţiune sonoră (muzicală chiar) a poeziei, iar CD-urile ataşate fiecărei a treia coperte materializează aceste intenţii, devine transparentă şi o atare estetică a contextului. Editate exemplar, broşate şi cu pagini veline, cărţile se impun, ca obiecte, prin ele însele, completate - sincron - de suportul electronic. Avem, în asta, semnul depăşirii graniţelor unui conflict acutizat fertil în ultimul timp.

Cu aceste premise şi în mijlocul lor, volumul lui Dan Sociu (Cântece eXcesive) are mai toate porţile deschise. După un debut, în 2002, deloc inocent (Borcane bine legate, bani pentru încă o săptămână), evoluând cantitativ cu jumătăţi de pas (Fratele păduche e o reluare şi o consistentă adăugire a primului volum) şi scriind, fără oscilaţii majore, foarte bine, tânărul poet botoşănean e pe cale de a deveni, natural, o vedetă. Inteligenţa cu care-şi dispune emoţional fiecare vers, farmecul cu care aranjează toate lucrurile simple fără a le modifica ori contorsiona, respirabilul aer livresc îl fac să poată cuceri firesc şi cititori neprevăzuţi. De aici excesul ori, mai riguros, nelimitarea.

Parcă descinse din arta pop a lui Oldenburg sau George Segal, obiectele - inanimate prin limbaj- capătă o viaţă poematică. Mult mai sigură şi mai aseptică: ,Femeia bătută/ care priveşte în gol/ pe fereastră/ la etajul 8/ o invidiază/ pe femeia bătută/ care priveşte în gol/ pe fereastră/ la etajul 1:/ pe cea dintâi n-o compătimesc/ decât eventualii p