De la sfârşitul primăverii şi până la începutul iernii, genul de dans contemporan din România nu ne-a dat răgazul să vegetăm. Ne-a încântat, ne-a nedumerit sau ne-a iritat, dar timp să ne lenevim spiritual nu ne-a lăsat, din luna mai şi până la sfârşitul lui noiembrie. în mai, Visele călătorului de pe Titanic, în iunie Terrains Fertiles I, în iulie, Explore Dance Festival, în august Şcoala de Dans în mediu rural, în septembrie pauză totuşi, pentru Festivalul ,George Enescu", unde stacheta a fost preluată de genul neoclasic, în octombrie Terrains Fertiles II, iar în noiembrie o adevărată avalanşă, căreia i-am făcut parţial faţă şi asupra căreia mă voi opri, cu precădere, în aceste rânduri. Nu înainte însă de a pomeni şi de Terrains Fertiles II, singura manifestare anterioară despre care nu am scris până acum, profund nemulţumită de faptul că dansul - sub forma lui cea mai larg înţeleasă, de mişcare expresivă - era sublim, dar lipsea cu desăvârşire, în lucrările lui Carmen Coţofană, Free M.E.S.H. şi Ion Dumitrescu Selfishism, întrezărindu-se totuşi în piesa Anei Cătălina Gubandru ...Above the Roof. în prima fază de lucru, care a fost una cu participare internaţională, în care s-a dansat mult şi felurit, această ultimă lucrare, prezentată în luna iunie la Muzeul de Artă Contemporană, fusese o compoziţie încărcată de o inefabilă poezie, acum izgonită, îngheţată, sărăcită, din foarte scurtele fragmente construite după sistemul minimalist. în Free M.E.S.H., ,realitatea din noi", cotropită de bombardamentul mediatic (temă admirabilă, rămasă însă simplă propunere), nu a prins viaţă, deşi coregrafa Carmen Coţofană reuşise altă dată să ne transmită încărcătura unei întregi lumi interioare, în calitate de interpretă, e drept în coregrafia lui Florin Fieroiu. Iar în ceea ce-l priveşte pe Ion Dumitrescu, care ne-a ţinut o prelegere stând în picioare şi apoi ne-a invitat să a