Îmi stai pe creieri în genunchi şi-n coate.
Cum crezi, iubito, că mai pot răbda
Mi-s simţurile trase la rindea,
Şira spinării-mi zbîrnîie în spate,
Zmulsă din trup şi-umplută cu smîntînă,
Ca tulnicul ciobanului mişel
Care, tot sihăstrind, în dos de stînă
Şi-l freacă-n blana fragedă de miel.
Ci n-aştepta să-mi deie-n clocot drula,
Nervoasă şi-mbibat-n sînge mov.
Coboară lin! Dezbracă-te-n Cehóv
Sau în Baudelaire. Să-mi treacă tarantula
Dorinţei peste trup şi să-mi ucidă
Păroasă, dragostea, ca pe-o omidă... Îmi stai pe creieri în genunchi şi-n coate.
Cum crezi, iubito, că mai pot răbda
Mi-s simţurile trase la rindea,
Şira spinării-mi zbîrnîie în spate,
Zmulsă din trup şi-umplută cu smîntînă,
Ca tulnicul ciobanului mişel
Care, tot sihăstrind, în dos de stînă
Şi-l freacă-n blana fragedă de miel.
Ci n-aştepta să-mi deie-n clocot drula,
Nervoasă şi-mbibat-n sînge mov.
Coboară lin! Dezbracă-te-n Cehóv
Sau în Baudelaire. Să-mi treacă tarantula
Dorinţei peste trup şi să-mi ucidă
Păroasă, dragostea, ca pe-o omidă...