- Editorial - nr. 250 / 21 Decembrie, 2005 Sunt convins ca, pentru fetele noastre handbaliste, "doamnele noastre", cum pe buna dreptate le numea un cotidian central de sport, nimic nu a fost mai important, aflate pe podiumul de premiere al Campionatului mondial de handbal de la Sankt Petersburg, decat faptul ca au reusit, dupa atatia si atatia ani, sa readuca tricolorul romanesc pe aproape cel mai inalt catarg, intr-o mare de admiratie romaneasca, in frunte cu presedintele si premierul Romaniei, dar si generala, fata de felul in care s-au comportat in finala cu Rusia, dar si pentru modul in care au atins acest ultim si suprem act al unei competitii de echipe. La plecarea de acasa, credeau cu tarie, probabil ca doar ele si antrenorii lor, toti ceilalti spunand-o mai mult de complezenta, mai mult ca sa le incurajeze si sa le salte moralul, ca pot si chiar vor aduce la inapoierea in tara o medalie cu valoare si stralucire mondiale. Intr-o companie de invidiat, Hutupan-Dinu & comp. au spulberat nume grele, de rezonanta, unele chiar istorice ale handbalului de pe toate meridianele lumii _ Franta, Danemarca, Germania, Ungaria (intr-o finala de suflet castigata cu… sufletul), dar si Brazilia (cat de mult s-au ridicat jucatoarele carioca in ultimul timp!) _ , croindu-si drum spre ultimul act in stil de mare campioane, dovedind ca merita argintul cu prisosinta si aratand tuturor ca Romania reincepe a conta in sporturile de echipa. Punand fata in fata cele doua sporturi cu mare priza in tara noastra, fotbalul si handbalul, primul parca paleste in importanta, cu toate ca si aici s-au obtinut rezultate nesperate pe plan european, Steaua si Rapid contand pe mai departe in lupta pentru performanta adevarata in Cupa UEFA. Numai ca, privind din punct de vedere al eticii, al factorului moral, handbalul este la o distanta de ani lumina in fata Sportului Rege. In handbal, nu se aud