Din volume de poezie se fac spectacole de teatru; din romane se fac filme; dramatizarile (desi e adevarat ca proza romaneasca de azi nu-i prea tenteaza pe regizorii de teatru) si ecranizarile sint o practica de uz curent de transfer interdisciplinar – pe de o parte, tine de o „democratizare“ la nivel global a literaturii, pe de alta parte, la noi, fictiunea literara e adeseori chemata sa suplineasca lipsa unei culturi dinamice a dramaturgiei si scenaristicii.

Istoric, recursul artelor spectacolului la literatura are, in Romania, o consistenta motivatie politica (printre altele, un roman publicat era deja trecut prin filtrul cenzurii, spre deosebire de o piesa de teatru montata in premiera). Exista precedente de succes (exista si esecuri, evident, dar mai putin interesante): Dimineata pierduta a Gabrielei Adamesteanu, pus in scena de Catalina Buzoianu, la Bulandra, sau, in film, un Felix si Otilia. Tentatia rescrierii intr-un alt limbaj artistic a literaturii noi capata insa ratiuni cumva mai complexe cind e vorba, intr-o cultura in plin proces de dezinhibare politica, tematica, stilistica (ordinea si asocierea acestor adjective nu e intimplatoare), de ecranizarea unui roman ca Legaturi bolnavicioase al Ceciliei Stefanescu, un exemplu atit de recent, incit filmul lui Tudor Giurgiu nici nu a iesit inca in cinematografe.

Literatura, filmul si teatrul impart o sfera de preocupari interconectata la un nivel care trece dincolo de valul de moment al redescoperirii realismului – ca matrice formatoare – si a realitatii – ca sursa maleabila de creatie. Un roman polifonic, de vocatie est-etica, precum Cruciada copiilor a Florinei Ilis, cu o puternica dimensiune poetica, care extinde pe spatii ample fluxul constiintei, are un potential teatral masiv (in ciuda variatiei si amplitudinii spatiale), la fel cum constructia epica a Unui an in Paradis al Lilia