Expresia aceasta nu-mi aparţine, pentru că este, de fapt, o prafrazare a titlului conferinţei pe care a susţinut-o părintele Rafail Noica, zilele trecute la Alba Iulia: "Din ce moarte ne-a izbăvit Hristos"? Si am vrut să o aduc sub privirile dumneavostră, în ajunul naşterii Domnului, pentru că ea dezvăluie cel mai profund înţelesul venirii lui Hristos pe pământ – acela că omul, fie el de acum două mii de ani sau din prezent, trăieşte într-o "vale a plângerii", într-o lume care s-a despărţit prin propria voie de Dumnezeu, sursa vieţii eterne, de o bogăţie, intensitate şi frumuseţe inimaginabile. Aceasta este adevărata moarte, şi nu simpla încetare a vieţii trupeşti, aşa cum o percepe îndeobşte omul.

Acum două milenii, Hristos n-a coborât printre noi doar ca să ne fie o simplă proptea în momentele în care catadicsim să ne aducem aminte de El. Cum spunea Părintele Rafail, Hristos a venit ca să ne facă să înţelegem ce moarte înseamnă faptul de a nu cunoaşte pe Dumnzeu. Că trecerea noastră efemeră prin viaţă, terminată inevitabil cu întoarcerea în ţărână, nu este altceva decât chipul existenţei omeneşti golite de legătura cu Dumnezeu. Dacă am fi sinceri cu noi înşine, am recunoaşte, oricâte bucurii şi plăceri am fi gustat în această viaţă, că nu suntem împliniţi, că ne bântuie plictisul, deznădejdea, urâtul sau gândul sinuciderii. Toate acestea sunt semne care ne vorbesc despre faptul că suntem morţi de vii, îngropaţi în sinele nostru, la mii de ani-lumină depărtare de Dumnezeu. Si nici nu are cum să fie altfel, atâta vreme cât nu reînnodăm legătura cu Hristos, care ne-a adus în dar harul Duhului Sfânt, putinţa împărtăşirii din propria Sa Viaţă. Si abia când gustăm din acest har, putem înţelege din ce moarte am fost izbăviţi de Hristos. E de ajuns o picătură de Duh, pentru a spune, asemenea unuia din sufletele care au stat în preajma Părintelui Rafail, în sala