Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prefect de meserie

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 22 decembrie 2005 ·

Reprezentanţii Guvernului în teritoriu au susţinut zilele trecute examenul de atestare, care le dă dreptul să rămână în funcţii. Prefectul mureşean Ciprian Dobre a obţinut "atestatul de prefect". Din 2006, prefecţii devin înalţi funcţionari publici şi nu vor mai putea fi membrii de partid.

Prefecţii au susţinut, începând de la mijlocul săptămânii, în mod eşalonat, examenul de atestare pe post, la sediul Institutului Naţional de Administraţie (INA), prefectul mureşean Ciprian Dobre fiind programat în a doua rundă de concurs. Dacă majoritatea prefecţilor din ţară şi-au păstrat şi funcţiile politice până la aflarea rezultatelor examenului, Dobre a renunţat la PNL din 16 decembrie, înaintea concursului organizat de INA. Absolvirea acestui examen a fost obligatorie pentru prefecţii care ales să rămână în administraţie, potrivit noilor reglementări legale, care vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2006. Aceeaşi soartă o au şi subprefecţii.

Prefectul Dobre ne-a declarat că testul nu a fost tocmai uşor "Comisia a fost una foarte dură, formată din cadre universitare de la Universitatea “Babes Bolyai” Cluj şi de la Bucureşti. Tematica poate fi cuprinsă în 1.200 de pagini de legislaţie, unele fiind chiar proiecte. Am primit un set de 40 de întrebări, teste grilă, şi am avut de întocmit o lucrare scrisă-proiect administrativ care să poată fi implementat în judeţul Mureş", ne-a declarat Ciprian Dobre. |ncă înainte de a fi confirmat în urma examenului, Ciprian Dobre a optat pentru cariera în administraţie, renunţând la funcţiile politice din PNL pe 16 decembrie.

|nalt funcţionar pe viaţă

Prefectul îşi va pierde, anul viitor, statutul de demnitar şi va deveni înalt funcţionar public, fără să aibă dreptul de a face parte dintr-un partid politic, de a intra în grevă şi de a înfiinţa organizaţii sindicale proprii, aşa cum a decis Guvernul, printr-o ordona

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 47 minute
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 2 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 2 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 36 minute
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 2 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

CNA a decis eliminarea conţinutului ilegal al unor postări de pe TikTok în care erau ameninţaţi membrii BEC

News.ro acum 3 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, sâmbătă, eliminarea unor materiale audiovizuale de pe TikTok în care erau ameninţaţi memebri ai Biroului Electoral Central (BEC). De asemenea, va fi analizată închiderea conturilor pe care au fost

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 6 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 4 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Unul dintre cei mai căutați infractori români, aflat pe lista Most Wanted, prins la Moscova. Interpolul îl vâna de mai bine de 10 ani

Libertatea acum 5 ore
Unul dintre cei mai căutați infractori români, Vasile Rodideal, originar din Republica Moldova, a fost arestat la Moscova, relatează RIA Novosti, citând documente judecătorești. Biroul Național Central al Interpol îl căuta de mai bine de 10 ani, pot

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°