POPASURI MONAHALE Pierduta si regasita de-a lungul istoriei, trecuta prin glorie si decadenta, dar parca nemuritoare, Manastirea Ciolanu poate fi considerata tipica pentru multe asezaminte monahale romanesti. Intr-o dimineata de decembrie suim pe drumul in serpentina catre Magura Buzaului, pana in locul strajuit de padurea de tei unde Doamna Neaga, sotia lui Mihnea al II-lea, zis Turcitul, domn al Tarii Romanesti, zidea in secolul al XVI-lea o biserica avand hramul Sfantului Gheorghe. Frumoasa ca o cetate medievala, manastirea pare, in miez de iarna, la fel de primitoare ca in august, cand am vazut-o prima oara, si probabil ca si acum 500 de ani. Staretul protosinghel Chiril Lovin, calatorit nu demult la Oxford si la Muntele Athos, ne primeste in biblioteca manastirii. Ii spunem de la inceput ca vrem sa stam de vorba despre pregatirile de Craciun. Egumenul se scuza mai intai de frig, apoi de timpul incarcat cu tot felul de nevoi si consimte sa ne povesteasca despre viata de obste a celor 20 de calugari care au mai ramas in acest asezamant, unde candva numarul monahilor batea suta.
CEASURILE IMPARATESTI. "Pregatirea pentru Craciun ne-o face mai intai Biserica, prin post - deschide staretul vorba. Aici, la Ciolanu, postim dupa randuiala: doua mese pe zi - luni, miercuri si vineri fara ulei, iar sambata si duminica e dezlegare la peste. De la 20 decembrie nu mai mancam nici peste. In Ajunul Craciunului, facem Liturghia Sfantului Vasile cel Mare o data cu vecernia, dupa care mergem cu icoana pe la chilii. La 24 decembrie, servim o singura masa, de obicei cartofi fierti si ceai, pregatindu-ne astfel pentru a doua zi, cand ne impartasim. Praznicele mari, cum e Craciunul, au randuieli speciale de slujba, ca de exemplu «ceasurile imparatesti». «Ceasurile» sunt slujbe ce amintesc de principalele ore ale zilei cand s-au savarsit evenimente importante din istoria mant
