Secretarul Primariei municipiului Arad, Doina Paul, a anuntat ca agentii economici din Piata "Mihai Viteazul" au intocmit liste cu semnaturi false pentru promovarea unei initiative cetatenesti. Aceasta a afirmat ca initiativa comerciantilor nu poate fi promovata deoarece, dupa o prima evaluare, s-a stabilit ca doar aproximativ 3.000 dintre cele 9.000 de iscalituri sunt valabile.
"Avem indoieli mari in ceea ce priveste semnaturile adunate de comerciantii din piata. La o prima verificare am descoperit ca o parte dintre cei care au semnat sunt decedati, iar multi sunt minori. De asemenea, au semnat si persoane care nu au domiciliul in localitate, altii sunt plecati in alte tari. Alte nereguli descoperite se refera la codul numeric personal al celor care au semnat.
De exemplu o persoana in varsta de 80 de ani avea trecut codul numeric al unui cetatean de 35 de ani, iar mai multe femei aveau trecute codurile numerice ale unor barbati, si multi nici marcar nu figurau in baza de date a Inspectoratului Judetean de Politie", a declarat Doina Paul.
Potrivit sursei citate, listele cu semnaturi au fost inaintate Biroului de Ordine Publica din cadrul IJP, pentru verificarea acestora si luarea masurilor care se impun.
Comerciantii din Piata "Mihai Viteazul" au initiat o actiune de strangere de semnaturi pentru promovarea in Consiliul Local a unei initiative cetatenesti prin care se opun Planului Urbanistic de Detaliu, ce prevede construirea unui "Mall" in locul actualei piete. Secretarul Primariei municipiului Arad, Doina Paul, a anuntat ca agentii economici din Piata "Mihai Viteazul" au intocmit liste cu semnaturi false pentru promovarea unei initiative cetatenesti. Aceasta a afirmat ca initiativa comerciantilor nu poate fi promovata deoarece, dupa o prima evaluare, s-a stabilit ca doar ap