Sfirsitul de an ne prinde tot in fata televizoarelor. Este o ocupatie la indemina si mai usor de suportat. Intre doua telefoane si un e-mail, mai privim la un buletin de stiri, intre doua „drumuri“ mai suportam o telenovela, intre doua-trei-patru-cinci-si-nici-nu-mai-stim-bine-cite-de-nu-se-mai-termina treburi si obligatii casnico-conjugale, cascam gura si la orice, „iar mi s-au umflat picioarele, draga, nu mai pot...“, „Mai lasa si tu, Amalia, toate alea si bucura-te de viata, nu vezi ce zile frumoase sint, se mai termina inca un an... Ai vazut filmul cu Robert Redford?“ Si tot asa. Prietena mea are dreptate. Se mai termina un an, aproape ca nici nu-mi dadeam seama.
Adevarat, parca nu se mai termina, da, am vazut filmul cu Redford. A imbatrinit si el, dar tot un barbat bine a ramas. Are o distinctie naturala in el, asa cum descoperi in cine stie ce colt uitat prin munti cite un taran cu atitudine si vorba inteleapta de academician sau profesor universitar. Nici astia nu mai sint ce-au fost. S-au schimbat si ei, poate ne-am schimbat si noi, de mine ce sa mai spun. Am trecut la persoana intii pentru acest ultim comentariu pentru ca apropierea Craciunului si a Anului Nou ne mai inmoaie inimile si ne face mai iertatoare. Pe noi, femeile. Asa cred eu, ca femeile iarta mai usor.
Barbatii fac pe durii, dar la o „analiza finala“ vedem cite parale fac, cu vulnerabilitatea lor mascata de o agresivitate excesiva. Dar acum, de sarbatori, ne inmuiem cu totii. Poate, mi-ar placea sa cred. Pina si presedintele Basescu, intors cu vesti bune de la Bruxelles, ne-a indemnat la unitate si nu s-a mai legat de nimeni. Un Basescu impaciuitorist mi se pare de bun augur. Dar nu stiu cit o sa dureze. Poate n-ar strica sa mai asculte si de sugestiile prietenilor. Au presedintii prieteni sau numai consilieri? Prietenii sint altceva decit „structurile“ care-i tot ser
