Adrian MARINO
Politica si cultura
Editura Polirom, Colectia „Plural“,
Iasi, 1996, 372 p.
Situind in cartea lui Politica si cultura. Pentru o noua cultura romana noua cultura politica romaneasca de dupa 1989 intr-o paradigma conturata, fundamental, de doua respingeri majore, Adrian Marino jalona un drum pe care nu foarte multi insi ocupati in sfera culturala s-au grabit si se grabesc sa-l urmeze. „Dubla si radicala respingere“ despre care venea vorba se referea atit la mistica, la ideologia si politica de extrema dreapta, cit si la mistica, ideologia si politica de extrema stinga. Noul chip cultural al Romaniei dupa caderea comunismului i se parea atasat ideologiei romanesti democratice, actuale, de centru, o adevarata lacuna a momentului in care scria.
„Valorile sale cardinale: ratiunea, spiritul critic, individul, drepturile omului si societatea deschisa“, contestate si reprimate de ordinea totalitara a ambelor extreme, trebuiau, tocmai dimpotriva, privilegiate, fiind, pe cit posibil, aduse in prim-planul vietii culturale cu atit mai obstinat, cu cit trebuiau sa umple un gol si sa contracareze excesele de pe extreme.
Din pacate, nu este deloc sigur ca aceasta tabla de valori specifica unui liniament de gindire initiat in Hellada si consolidat prin revolutiile franceza si americana, caruia i s-a alaturat si un militant de talia lui Karl Raimund Popper, a apucat, in ultimii zece ani – perioada trecuta de la formularea programului lui Marino pina in clipa cind scriu – sa inchege o constelatie robusta, reprezentata de multe nume pe harta culturala a tarii. Trebuie spus, cu toata raspunderea, ca dupa 1989, in Romania, unul dintre primii aliati ai ideii de „societate deschisa“ a fost editorul Gabriel Liiceanu.
El s-a grabit sa puna la dispozitia celor interesati volumele memorabilei lucrari a filozofului, p
