Spre deosebire de altii, japonezii (adica Japan Foundation si Ambasada Japoniei la Bucuresti) organizeaza cicluri de film doar din cind in cind, nu regulat. Ultimul fusese acum citiva ani, iar la inceputul lui decembrie, anul acesta, la Cinemateca Eforie a avut loc o noua editie a Zilelor filmului japonez. E pacat ca nu se organizeaza mai des – anual bunaoara –, caci Japonia are o cinematografie bogata in filme si bogata in filme de calitate. Editia de fata nu a avut o tematica, ci pur si simplu a grupat sapte filme mai vechi sau mai noi, realizate de cineasti din diferite generatii: de la veterani (Shindô Kaneto) la debutanti (Ando Hiroshi).

Deschiderea s-a facut cu un film din 1997 al lui Tanaka Hiroyuki (alias Sabu) – Posutoman burusu/Postman Blues, cu un ton aparte (amintind vag de Aki Kaurismäki sau de Kitano Takeshi) si un umor negru-absurd. Nevinovatii pierd intotdeauna, iar vinovatii trec neobservati – e concluzia filmului, al carui scenariu e bazat pe o serie de coincidente a caror victima e un postas ce intra in contact cu mai multi gangsteri. Coincidente prost interpretate de politisti, care-l iau pe postas drept un periculos intermediar si-i scapa din vizor tocmai pe cei pe care ar fi trebuit sa-i urmareasca. Postman Blues e pe undeva si o parodie la genul de filme cu gangsteri, cu politisti buni care stiu intotdeauna ce fac si sint foarte stapini pe situatie. Ceea ce e cel mai important in film, insa, e tonul sec-ironic, care-i da cea mai mare parte din farmec.

Shindô Kaneto se afirmase in anii ’60 cu Insula, film fara cuvinte, foarte pictural (imagine alb-negru) si extrem de expresiv, acel gen de cinema pur caruia ii ajunge imaginea pentru a spune o poveste. La 83 de ani, Shindô continua sa filmeze, iar Fukuro/Bufnita (2003) e filmul care a fost proiectat la Bucuresti. Cu numai citeva personaje, toata actiunea se desfasoara num