Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Saddam ii face mincinosi pe americani

Publicat in Adevarul, vineri 23 decembrie 2005 ·

Fostul presedinte irakian Saddam Hussein a acuzat ieri Statele Unite ca mint atunci cand sustin ca temnicerii sai nu l-ar fi batut si torturat. Saddam a facut aceste afirmatii in timpul procesului, la Fostul presedinte irakian Saddam Hussein a acuzat ieri Statele Unite ca mint atunci cand sustin ca temnicerii sai nu l-ar fi batut si torturat. Saddam a facut aceste afirmatii in timpul procesului, la doar o zi dupa ce americanii respinsesera categoric abuzarea fostului presedinte in timpul detentiei la Bagdad. ,Noi, irakienii, nu mintim. La Casa Alba se afla cei mai mari mincinosi din lume. Ei au mintit cand au spus ca nu m-au batut. Ranile mele au fost constatate de trei echipe de medici americani", a spus Saddam in apararea sa. ,Americanii au afirmat ca am legaturi cu terorismul, dar au recunoscut mai tarziu ca nu am avut", a continuat el. ,Cred ca este una dintre cele mai absurde declaratii pe care le-am auzit in ultima vreme din partea lui Saddam Hussein. Saddam este tratat in exact opusul felului in care regimul sau i-a tratat pe cei pe care i-a inchis si torturat doar pentru ca si-au exprimat opiniile", declarase miercuri purtatorul de cuvant al Casei Albe, Scott McClellan. La randul sau, fratele vitreg al lui Saddam, Barzan Ibrahim al-Tikriti, i-a acuzat pe temnicerii sai americani ca l-ar fi maltratat in inchisoare. ,Ei imi puneau intrebari si cand eu intrebam daca pot sa explic, pentru ca raspunsul necesita o ora, ei imi cereau sa raspund prin da sau nu, palmuindu-ma, desi aveam mainile legate", a declarat al-Tikriti. Procurorul-sef, Jaafar Mousawi, a declarat ca va declansa o ancheta in acest sens. Daca se dovedeste ca Saddam a fost torturat, el va fi transferat intr-o inchisoare irakiana. Cei trei martori audiati ieri in procesul fostului lider irakian acuzat de uciderea a 148 de persoane la Dujail in 1982, dupa tentativa de asasinat asupra sa, au vorbi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 49 minute
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Procurorul special Jack Smith renunţă la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump înainte de învestirea preşedintelui ales

News.ro acum 42 minute
Procurorii au renunţat luni la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump, două dosare judiciare separate, înclinându-se în faţa realităţii că acestea nu vor fi finalizate sau nu vor continua înainte ca Trump să revină la Casa Albă

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 8 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Autorităţile din Germania întocmesc o listă de buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 3 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

Marius Tucă Show, RECORDURI de audiență în cele peste 14 ore de LIVE din noaptea „de infarct” a numărătorii voturilor la prezidențiale

Cancan acum 3 ore
Ediția specială de duminică, 24 noiembrie a emisiunii Marius Tucă Show a atins noi recorduri de audiență în cele 14 ore de live non-stop pe Youtube și peste 13 ore de live pe TikTok. Marius Tucă și invitații său au fost alături de români în noaptea

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 8 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Trei pârtii vor fi deschise, joi, la Sinaia

G4Media acum 3 ore
Trei pârtii de dificultate medie vor fi deschise joi, 28 noiembrie, în golul alpin la Sinaia, fiind pentru prima dată în ultimii şase ani când în această staţiune se poate schia la finalul lunii noiembrie, transmite Agerpres. Directorul Transport Ur

Victor Negrescu a preluat comunicarea politică a PSD. Ciolacu: „Pe mine o să mă găsiți la Guvern, pe autostrăzi sau în fabrici”

HotNews acum 3 ore
Europarlamentarul Victor Negrescu va comunica politic, după ce Marcel Ciolacu a demisionat în urma rezultatului slab la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Marcel Ciolacu a precizat după şedinţa conducerii PSD că decizia a fost luată

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/6°
mar.

-1°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°