Era în 1550, la Valladolid. În vremea aceea, elitele europene se disputau pe tema sălbaticilor din lumea nou descoperită a Americii. Pe de o parte erau partizanii inegalităţii, reprezentaţi de eruditul filosof Gines de Sepulveda, de cealaltă cei ai egalităţii, reprezentaţi de abatele dominican Bartolomeo de Las Casas. Două viziuni la fel de venerabile, dar opuse încercau să-şi impună punctul de vedere cu privire la natura şi soarta "indienilor". Iată povestea acestei dispute, relatată de Tzvetan Todorov: "Sepulveda se sprijinea în argumentaţia sa pe o tradiţie ideologică, din care îşi extrag argumentele şi ceilalţi apărători ai tezei inegalitariste. Dintre toţi aceşti autori să-l reţinem pe cel de la care această teză îşi revendică - pe drept cuvînt - patronajul: Aristotel. Sepulveda a tradus Politica în latineşte, el este unul dintre cei mai buni specialişti ai timpului său în gîndirea aristotelică; or, nu Aristotel este cel care, în chiar Politica sa, stabileşte celebra distincţie între cei care s-au născut stăpîni şi cei care s-au născut sclavi? ŤCînd oamenii diferă între ei aşa cum se deosebeşte sufletul de trup şi omul de brută (...), aceia sînt sclavi de la naturăť (1254 b.). (...) Sepulveda crede că ierarhia, nu egalitatea, este starea naturală a societăţii umane." Pus în practică, acest principiu l-a făcut pe Ovideo, conchistador şi istoric al cuceririi Lumii Noi, să exclame: "Satan este acum expulzat din această insulă şspaniolăţ; acum, că majoritatea indienilor a murit, influenţa sa a dispărut. (...) Cine va nega că folosirea prafului de puşcă împotriva păgînilor înseamnă să-I oferi lui Dumnezeu tămîie?". Acestei teze - şi practici - a inegalităţii i s-a opus la Valladolid şi în întreaga sa viaţă Bartolomeo de Las Casas. "Dacă viziunea ierarhică a lui Sepulveda ar putea fi situată sub patronajul lui Aristotel, concepţia egalitaristă a lui Las Casas merită s