Dragă dilematicule, cu regret întrerup o vreme şirul misivelor către preşedintele Senatului (prilej de a mulţumi celor ce cred că omul se-achită bine de sarcina de personaj literar!), cît pentru a da literă unei poveşti pe care, de cînd o aflai, cu greu o mai ţin în frîu. Contextul ei? Revoluţia română! Decorul? Radioul naţional. Personaje principale? Cîteva, dintre care numai unul merită efectiv atenţie. Morala acestui episod ce niciodată nu va apărea într-o carte de istorie? Tocmai că lesne veţi înţelege de ce multe dintre detaliile pilduitoare ale trecutului nu rămîn în cărţi! Aşadar, sîntem în ziua de 22 decembrie '89, după prînz. Un vînticel de libertate dinspre Timişoara şi palele unui elicopter ce tocmai tăiase cerul aduseseră vînzoleală în Bucureşti, drame şi speranţe, soare şi fum, eroi şi cabotini cît cuprinde. La fel şi pe strada fostă a Nuferilor, actualmente Berthelot, la sediul Radioului. În acele ore de haotică şi frumoasă victorie, pătrundeau aici mai mulţi oameni: unii chemaţi şi alţii nu, unii cu treabă şi alţii ca să se afle în treabă, unii ca să se adreseze poporului şi alţii ca să se audă vorbind. În nebunia momentului, unii au şi primit arme - evident, ca să apere instituţia de terorişti! În scurtă vreme, dintre ei s-a selectat un nucleu de oameni hotărîţi, cu idei în privinţa lichidării cuiburilor de inamici din cartier (de altfel, dintr-un bloc de peste drum chiar se trăgea în biroul în care ar fi trebuit să fie directorul instituţiei - dar nu era, pentru că atunci Radio-Televiziunea avea o conducere comună, în frunte cu directorul Petre Constantin, care mai mult stătea prin Dorobanţi). Nu mai lungesc vorba: acest nucleu din Radio s-a instalat la etajul 2, în biroul fostului redactor-şef - o încăpere lunguiaţă, cu geamurile dînd spre faţada din Berthelot. Acolo s-a instalat nucleul şi acolo a tot rămas, zile în şir. Afară curgeau inedite eveni