Pe atunci, vîrsta inocenţei S-a născut în 1923. Silvia Mantz locuieşte într-o casă veche cu trei etaje, construită încă dinainte să se nască ea, de o mătuşă de-a ei, pe care, mai apoi, a moştenit-o. Ca multe altele de pe bulevardul Regina Maria, casa urma să fie demolată chiar în 1989. Doamna Mantz a fost o femeie frumoasă. O poză de-a ei, strecurată sub un geam, îmi sugerează cum că doamna avea un aer de Hollywood. Vezi? Pe atunci părul se purta aşa, dat pe spate şi înfoiat pe frunte şi făcut permanent la vîrfuri; privire semeaţă şi atitudine princiară; pe atunci, femeile ştiau să fie femei. În spatele pozei stau însă acum, zgribulite, o grămadă de sticluţe şi cutii pline cu medicamente. Ia cîte şapte sau opt pastile pe zi, depinde de zi, care e cu soţ, care nu. Încovoiată de ani, mergînd cu greu şi ţinîndu-se de un cadru metalic, doamna Mantz se aşază în fotoliul de lîngă soba de teracotă şi începe povestea. "Am apucat pe regele Ferdinand şi pe regina Maria", iar în ochi i se aprinde o scînteie de mîndrie. Sărbătorile "de-atunci" erau parcă mai frumoase şi mai calde. Pentru că oamenii aveau mai multă bucurie. "Ţin minte ziua de 10 Mai. Familia regală ieşea la plimbare prin oraş; băieţii împreună cu regele mergeau călare înainte, iar fetele, cu regina, în trăsurile alea frumoase, ca nişte caleşti din poveste. Străzile se aglomerau de dimineaţă, de la prima oră, de oameni care veneau numai de drag să-şi salute regele; poliţişti erau doar aşa, din cînd în cînd... dacă era unul la zece metri! Pe atunci nu era atîta pază ca acum..." În zilele de sărbătoare - îmi mai spune - nu era om să rămînă acasă. Toţi îşi puneau "hainele de duminică" şi ieşeau la plimbare, "pe Strasse". Plimbarea de bonton în Bucureşti se desfăşura de la Palat, pînă pe bulevardul Elisabeta, şi era un "ceva" social; oamenii se aranjau, se dichiseau; femeile nu ieşeau din casă nearanjate, fără pălărie