Piraţii de odinioară operau în Caraibe, în Maroc şi în Mările Sudului. Jaful navelor, capturarea echipajelor în vederea răscumpărării se practică şi astăzi, pe coastele Somaliei, printre victime numărîndu-se şi mateloţi români, angajaţi sub pavilioane dubioase. Comorile piraţilor, greu de fructificat pe o piaţă transparentă, erau ascunse bine în vreo insulă pustie, stîrnind imaginaţia aventurierilor şi a scriitorilor. Cei care continuă meseria conform tradiţiilor sînt însă departe de a face o afacere bună. Mai inspiraţi sînt piraţii ciberspaţiului, care nu capturează nave, ci programe de calculator. Ei nu navighează pe mări furtunoase, nu arborează pavilionul cu cap de mort şi nu riscă spînzurătoarea. Aşezaţi comod în faţa ecranului, îmbarcaţi pe Internet Explorer, interceptează şi descarcă fişiere de biţi, sisteme de operare, programe aplicative, jocuri, filme şi cărţi electronice. Apoi, fie se bucură de ele în mod gratuit, fie le vînd la preţuri mult mai scăzute decît cele ale versiunilor originale, deturnînd astfel cîştigurile cuvenite creatorilor care au investit, în elaborarea lor, inteligenţă şi imaginaţie. E-pirateria îndeamnă la reflecţie asupra a trei probleme: una etică, una economică şi una legislativă. Printre ciber-piraţi se numără indivizi care nu ar fura nici măcar o ciocolată de la supermarket. Semnatarul acestor rînduri mărturiseşte că le scrie la calculator, folosind programul Microsoft Word şi sistemul de operare Windows, obţinute prin e-piratare şi totuşi se consideră un om cinstit. E-piraţii şi beneficiarii lor nu au mustrări de conştiinţă cînd îşi însuşesc gratuit munca altora, deşi ar ezita înainte de a atenta la o proprietate străină. Explicaţia constă în obişnuinţa noastră de a considera drept "muncă" doar acea activitate care se încorporează în bunuri materiale. Acestea aparţin de drept celui care le-a realizat, fiind prelungiri ale corpului