* Michel Brûlé, Băiatul care voia să doarmă, traducere din franceză de Lucian Zup, Editura Cartier, 2005 . Nino are 12 ani, iar cînd rămîne singur şi fără adăpost, coboară din favela sa în plin Rio de Janeiro, unde, vreme de doi ani, va trăi ca un copil al străzii. Cînd găseşte de mîncare, e fericit fiindcă poate să tragă un pui de somn şi să viseze tot ce e mai măreţ pentru un puştan. Cînd nu, flămînzeşte comentînd candid tot ce mişcă în jurul său, cunoscînd tot felul de oameni, îndrăgostindu-se de o vînzătoare de sucuri şi trăgînd nădejde că într-o bună zi va reuşi să-şi cumpere o trusă de lustruit pantofi. Ai putea crede că citeşti un roman ludic, în care tehnicile de infantilizare a discursului sînt asumate ironic. Eu, cel puţin, aşa am păţit, preţ de vreo 50 de pagini (foarte frumoase, recunosc); după care, în celelalte 50 de pagini ale cărţii (drăgălaşe şi ele), am înţeles că ce aveam sub ochi era realmente un text pentru pre-adolescenţi, adică o poveste în sensul propriu, de calibrul celor cu Cuore, Gavroche şi Cosette, dar şi cu ceva din poezia Micului Prinţ. Pentru Michel Brûlé, 2005 a fost un an fast: s-a vorbit despre el ca despre cel mai bun editor din zona Québec (cu Editura Les Intouchables), în urmă cu cîteva zile şi-a deschis la Montréal un bar fără fum de tutun şi fără muzică englezească, iar cartea de care vorbim, caldă încă, a apucat deja să fie tradusă în mai bine de zece limbi. În ce mă priveşte, ca victimă colaterală a acestui text al său adresat puştimii pubere, nu-mi reproşez decît că l-am citit cu ochii mei, în loc să fi lăsat-o pe fiică-mea să-mi citească din el seara, cu voce tare, înainte de-a adormi şi, mai ştii, de-a visa ca pe vremuri.
* Michel Brûlé, Băiatul care voia să doarmă, traducere din franceză de Lucian Zup, Editura Cartier, 2005 . Nino are 12 ani, iar cînd rămîne singur şi fără adăpost, cobo
