Nutu Camataru da masa mare in puscaria Jilava
Forfota mare in celule la Penitenciarul Jilava. Detinutii se pregatesc sa intampine, asa cum se cuvine, Craciunul. Mai peste tot, in celulele reci si intunecoase, de cativa metri patrati, in care am intrat, si-au facut loc brazii imbodobiti cu beteala, globulete si chiar pungi cu seminte. Celebrul Nutu Camataru a primit de acasa un imens pom de Craciun care a ocupat si putinul spatiu liber din “garsoniera”.
Nici nu am intrat bine pe poarta puscariei ca din spatele zidurilor cu sarma ghimpata se auzeau refrenurile unor colinde. Ofiterul care ma insoteste la celule imi spune ca detinutii pregatesc spectacolul de Craciun. Trecem de filtrul de la intrarea in spatiul de detinere si ajungem la celule. Manunchiul de chei se rasuceste in yala si usa grea de metal a unei incaperi se deschide. Aici, pe o masuta, langa mai multe paini, detinutii au asezat un bradut artificial. “Este al doilea Craciun pe care-l petrec dupa gratii. Si vor mai urma. Am gresit si acum trebuie sa platesc”, spune trist Marcel, unul din cei doi puscariasi pe care i-am gasit in camera. Brazii impodobiti, inghesuiti printre paturile de metal, dau culoare camerelor cenusii in care infractorii isi ispasesc pedepsele. Pe sub brad, fiecare a pus ce a primit de acasa: o sticla de suc, un pachet de biscuiti sau de seminte, o napolitana. Gardienii ne conduc, pe rand, in camarutele in care detinutii s-au pregatit de sarbatoare.
Surpriza avea sa vina insa din ultima celula pe care am vazut-o. In “garsoniera” ingusta, cu peste 20 de paturi suprapuse, l-am gasit pe Nutu Camataru, cel despre care, ani la rand, s-a spus ca a fost unul din liderii lumii interlope din Capitala. Cu o bandana galbena pe cap, imbracat cu o bluza cu “muschi” si cu pantaloni de camuflaj, interlopul pare sa se fi acomodat, pana la urma, cu regimul din puscarie. “Eu respect si vrea