* King Kong (SUA, 2005), de Peter Jackson . Numele lor erau Merian Coldwell Cooper şi Ernest Blount Schoedsack. Puţină lume le mai ştie. Dacă sonoritatea lor pare victoriană (aşa cum notează istoricul de film David Thomson), aparenţele sînt destul de corecte, căci amîndoi s-au născut (ce-i drept, în America) în 1893. Două lucruri trebuie avute în vedere la generaţia lor: faptul că a fost ultima generaţie ai cărei reprezentanţi să poată spune: "Eu, cînd o să cresc, o să mă fac mare explorator" şi apoi să se ţină de cuvînt; şi faptul că a fost prima generaţie ai cărei reprezentanţi să poată spune: "Eu, cînd o să cresc, o să mă fac cineast". Cooper şi Schoedsack s-au făcut cineaşti-exploratori. În nici un caz nu pot fi numiţi oameni de ştiinţă şi e puţin probabil ca ei înşişi să se fi considerat artişti. Cel mai corect este să-i privim ca pe nişte antreprenori de circ care cutreierau lumea în căutarea unor noi curiozităţi şi atracţii - a nemaivăzutului. Nu trebuie să uităm că spectacolul cinematografic n-a apărut ca o completare la lista artelor "selecte", ci ca o extindere a bîlciului şi a vodevilului dincolo de ce se putea face într-o arenă sau pe o scenă - ba chiar dincolo de ce se poate face, punct. Aşa se face că în 1933, cînd stocul de nemaivăzut disponibil în lumea reală era deja pe terminate, Cooper şi Schoedsack, care bifaseră Sudanul, Siamul şi multe alte locuri, s-au hotărît să pornească spre o destinaţie inventată: Insula Craniilor - o insulă rămasă în preistorie. N-au descoperit-o ei; atît Arthur Conan Doyle, cît şi Edgar Rice Burroughs trecuseră pe acolo. Şi bineînţeles că nu ei au venit cu ideea unei femei blonde răpite de o matahală neagră şi păroasă; coşmarul ăsta era la fel de vechi ca imperiile coloniale şi ca genul literar pe care acestea îl făcuseră posibil. Dar, în cuvintele lui Thomson, ei şi-au dat seama că, "în momentul în care o Fay Wray aproap