În preajma Crăciunului ziariştii mă obligă să ies din blînda mea letargie şi să produc mii de semne cu iz de sărbătoare. Rup de ici, cos dincolo, deşir texte vechi banale (ale mele) şi ilustre (ale lor), îmi răscolesc memoria şi aduc la suprafaţă mujici mascaţi din copilăria lui Tolstoi, sîngele porcului ucis, duhuri iniţiatice din povestea lui Dickens, cadouri ofilite etc. Atmosfera Crăciunului se fabrică uşor. În hala de carne din Piaţa Matache măcelarii cu şorţuri însîngerate au scufii roşii de Moş Crăciun şi duc pe umeri jumătăţi de porc, sub crengi de brad şi funii de beteală. Nu dispreţuiesc nicidecum porcul cultural, abject în viaţă şi sfînt după moarte. E fratele nostru geamăn, tăvălit prin noroaie, dar strălucind în lumea de dincolo, unde - spun ţăranii din Bucovina - are părul de aur, iar dacă îl dai de pomană, îţi luminează calea postumă, căci fiecare fir de păr al lui se preface într-o lumînărică. Toţi îmbrăcăm o piele de porc, pe care unii pot s-o lepede definitiv, în vreme ce alţii, mai slabi, rămîn cu natura lor duală. Nu cred în virtuţile crăciuneşti ale porcului. Prezenţa lui masivă în burta Crăciunului e bizară, chiar păgîneşte vorbind. Masca de porc, din cîte ştiu, nu apare niciodată în alaiurile rituale de iarnă. În schimb, cerbul, capra, turca (din slavul turon, care înseamnă taur), boriţa (bouriţa) domină mascaradele, alături de urs. Nici colindele, dacă exceptăm urările copiilor şi aproape neînsemnata Vasilcă, nu acceptă porcul. Bogăţia gospodarului colindat se măsoară în cirezi de vaci, turme de oi, herghelii de cai, care cu grîne şi cu sare, roiuri de albine. Animalul emblematic al Crăciunului, figura Christi, rămîne cerbul, pe care nu-l creşti în curte şi nu-ţi dă nici slănină. Sălbăticiunea nobilă şi sacră se laudă "că el îşi întrece cu coarnele lui, / Fala bradului, / Şi cu fuga lui, zborul şoimului / Şi cu mersul lui, fuga calului". Păşun