2006 va fi un an decisiv. Am auzit asta despre fiecare an. Înainte de 1990, fiecare an era decisiv pentru planul cincinal. După 1990, fiecare an e decisiv pentru reformă, integrare europeană ş.c.l. Te poţi socoti privilegiat (sau plictisit!) să tot trăieşti ani decisivi. Fiecare guvern, fiecare politician, fiecare analist, întrebat la sfîrşitul unui an despre anul care urmează, a spus, profetic, că vine un an decisiv. L-am auzit, recent, pe dl Boc spunînd că 2006 va fi decisiv. De cîte ori îl aud pe dl Boc că spune ceva, simt alb, zîmbesc şi îmi trec mîna prin păr. Încerc sentimentul kunderian de insuportabilă uşurătate. Faţă cu politica, poţi să simţi la fel cu ceea ce simţi gîndindu-te la femeile doctorului Tomas (şi eu declar slăbiciunea mea de neînfrînt pentru Sabina şi dragostea mea pentru Tereza - aşa că empatizez, trist, cu el). Din acest precar confort sentimental, cetăţeanul, care sînt, priveşte spre Europa iernii acesteia, o Europă cu buget straniu construit şi cu gîndurile vraişte. În 2005, Uniunea Europeană a primit de la propriii cetăţeni cea mai dură corecţie din istoria ei. Ca întotdeauna cînd primeşti o asemenea lecţie, marele pericol e să nu o bagi în seamă. După ce alegerile pentru Parlamentul European au fost aproape viciate de un absenteism masiv şi au dat excelente rezultate pentru eurosceptici, francezii şi olandezii au blocat, plebiscitar, drumul spre o Constituţie a Europei şi, dacă englezii ar fi ajuns, la rîndu-le, la urne, ar fi respins şi ei proiectul. Tensiunea recent depăşită a proiectului de buget al Uniunii a fost doar un simptom specific al unei crize adînci a continentului, despre care s-a scris deja enorm. Aşa că, în anul care vine, cîteva transformări serioase în dinamica europeană sînt obligatorii. Ca să fiu şi eu profetic, spun că le văd venind. Prima va fi abandonarea ideii de tandem conducător al Uniunii. Franţa şi Germania, co