- Diverse - nr. 252 / 23 Decembrie, 2005 Iata suntem in plina iarna. Un anotimp al anului care are far mecul lui, nu numai pentru cei mici, ci si pentru cei mari. Cred ca noi, oamenii celor patru anotimpuri, nu ne-am simti bine la un regim cu doua, asa cum il au anumite popoare din regiunile calde ale globului. Iarna ne imbraca mai gros, dandu-ne posibilitatea concentrarii in sine. Ea ne face sa regasim copiii din noi, sa ne lasam sufletele inmuiate de fluturi albi, fulgii de nea. Iarna, numita cu un cuvant al nostru, nu venit de pe meleaguri straine, se cuprinde, astronomic, intre solstitiul de iarna (22 decembrie) si echinoctiul de primavara (21 martie). E un cuvant prezent in latina, hiberna. Cuvantul se gaseste, in forme apropiate, si in celelalte limbi romanice. In franceza se scrie hiver, pronuntandu-se iver; in italiana inverna . De la hiberna sunt unele neologisme. A hiberna, despre unele animale: a-si petrece iarna intr-o stare de amorteala, de viata latenta. Verbul are si un sens figurat, despre oameni, a fi pasiv, a nu face nimic: "Fii mai activ, nu hiberna!". Vasile Alecsandri, pastelist de valoare, a evocat in multe poezii anotimpul alb; in aceste poezii revine des cuvantul viscol. "Viscolul framanta lumea". Viscol, viscole, desemneaza un vant puternic insotit de ninsoare sau de lapovita. Cuvantul are o familie bogata: viscoleala, viscolire, viscolit, viscolitor, viscolitura, viscolos. In cunoscuta Doina populara se zice: "Vine iarna viscoloasa,/Eu cant doina-nchis in casa". Interesant ca acest cuvant incepe cu sunetul v-, care sugereaza miscarea, curgerea. Fenomenul il constatam si la alte cuvinte: vant, vifor, vijelie. In nordul Moldovei, cuvantul este folosit fara -s-, in forma vicol. Sunt si nume de Vicol, scriitorul Dragos Vicol. Varianta vicol este prezenta, alaturi de viscol si in poezia eminesciana: "Ia eu fac ce fac de mult/Iarna viscol