Sarbatoarea nu poate fi inchipuita fara cateva obiecte care depasesc insa statutul de obiect. Se incarca de o putere care nu mai tine de materialitate.
Steaua
Steaua se decupeaza din lemn, placaj, scandura, carton. Nu are prea mare importanta cate colturi are. Dupa ce a fost decupata, se cauta un bat pe care steaua este prinsa cu cuie.
Se trece la impodobirea ei. Primul lucru care se lipeste pe stea este cerul facut din hartie albastra. Pe vremuri era coala cu care se inveleau obligatoriu caietele si cartile. Fiecare colt al stelei se imbraca in hartie rosie. In centrul cerului se lipeste o iconita a Sfintei Maria cu Pruncul. De jur imprejur, decupate din staniol de toate culorile, se lipesc Soarele, Luna si stelele. Stelute se lipesc si pe colturile stelei. Desigur, de la un colt la altul se pot prinde panglici de hartie creponata.
Mai jos de stea se mai prinde o stinghie, in cruce, de care se vor lega clopoteii, unul sau doi, dupa posibilitati. Nimic mai frumos decat sunetul clopoteilor prin ninsoare, sub fereastra! Dincolo de faptul ca fiecare copil aduna un an intreg materiale cat mai frumoase pentru stea, imaginatia fiecaruia este pusa la grea incercare, caci fiecare gazda colindata se simte obligata sa se mire de frumusetea stelei si sa o laude.
Capra
Cu capra se umbla intre Craciun si Boboteaza. Cei care merg cu capra joaca o mica sceneta: taranul si femeia lui merg cu capra la munte, un vanator o impusca sau cineva caruia ii paste iarba o lovese, capra e declarata moarta, e vanduta, vine doctorul si o invie. Deoarece capra o ajuns un obiect de prost gust in peisajul strazii, un obiect kitsch, citam o scurta descriere facuta de marele folclorist Tudor Pamfilie:
?Capra se alcatuieste dintr-un lemn scurt, cioplit in forma de cap de capra care se inveleste cu hartie rosie. Peste aceasta hartie se pune o alta