Glas de toaca si de colinde la Manastirea de la poalele Iezerului.
Va spun o poveste alba, cea mai draga sufletului meu, pe care mi-am dorit dintotdeauna s-o astern pe hartie. Este amintirea vacantelor copilariei in satul bunicilor, in troienele de zapada de sub poala padurii, sub ocrotirea icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului de la Manastirea Namaesti. La cativa kilometri de Campulung Muscel, pe drumul care urca inspre Rucar si Bran, acest taram se iveste parca din alta lume: o lume unde trecerea timpului se masoara prin glasul toacei si dangatul clopotelor care dezleaga ninsori.
Colind de maici
Sfanta Sarbatoare a Craciunului incepe la Namaesti in noaptea de 23 spre 24 decembrie, cand satul vuieste de glasurile tinere ale cetelor de copii care umbla cu "Buna dimineata la Mos Ajun". Imbroboditi din cap pana-n picioare, cei mici alearga toata noaptea din casa in casa, schimband colindul aducator de sarbatoare si bucurie, cu traistele grele de mere, nuci si covrigi.
Mai sus, pe ulita, la cativa metri de casa bunicilor mei, portile Manastirii Namaesti se deschid, si ele, in asteptarea marii sarbatori a luminii. Exista obiceiul ca maicile tinere sa duca pe rand bucuria colindului in chiliile calugaritelor in varsta. Si iata ca odata, intr-o iarna, pe vremea cand eram de-o schioapa, maicutele au coborat cu colindul si in curtea noastra. Stateam in pridvor cu sufletul la gura, nevenindu-mi sa cred ca este adevarat: in noaptea adanca, fapturile acelea invesmantate in negru, pe urmele carora ma tineam ca vrajita tot timpul, venisera in ograda noastra modesta, ca sa ne aduca vestea cea mare ca in ieslea sfanta se nascuse Pruncul Isus. A fost unul dintre cele mai frumoase daruri pe care le-am primit vreodata de Craciun. Ani mai tarziu, pe vremea cand imi doream si eu sa ma fac maicuta, am colindat cu ele, in noaptea de Ajun, im
