Sambata, chiar in ajun de Craciun, la ora 13.30, un barbat a aprins lumina in bucatarie. In acelasi moment, s-a auzit o bubuitura. La acea ora, in apartament se afla o familie cu doi copii. Explozia, in urma careia s-au fisurat peretii mai multor apartamente, a avut loc la etajul trei si a fost perceputa la magnitudinea unui cutremur puternic de catre locatari.
Acestia spun ca s-a auzit o bubuitura, peretii au inceput sa se clatine si apoi au inceput sa sara cioburi de la ferestre si usile din balamale. Nici autoturismele parcate in fata blocului nu au scapat de avarii.
Conform pompierilor, explozia s-a datorat unei acumulari de gaze provenite de la o butelie de voiaj. La fata locului s-au deplasat doua autospeciale ale pompierilor si mai multe ambulante.
Un barbat de 45 de ani, cu arsuri pe aproape 90% din suprafata corpului a fost transportat de urgenta la Spitalul Judetean din municipiu si apoi, in urma investigatiilor a fost trimis la Spitalul de Urgenta din Timisoara. Alte trei victime au fost transportate la spital si se afla sub supravegherea medicilor.
Locuitorii din blocul aflat in Cartierul CET spun ca nu au mai vazut niciodata asa ceva. Conform martorilor, dupa deflagratie, intreaga scara a fost cuprinsa de fum iar vecinii spun ca peste tot erau urme de sange de la cei raniti. Oamenii incearca acum sa repare si sa remedieze pagubele produse.
O echipa de specialisti se va deplasa la fata locului pentru a vedea daca structura de rezistenta a blocului a fost afectata. Sambata, chiar in ajun de Craciun, la ora 13.30, un barbat a aprins lumina in bucatarie. In acelasi moment, s-a auzit o bubuitura. La acea ora, in apartament se afla o familie cu doi copii. Explozia, in urma careia s-au fisurat peretii mai multor apartamente, a avut loc la etajul tr