Intre conflictele ocazionate de deciziile Curtii Constitutionale si gripa aviara, identitatea politica si mediatica a anului 2005 este pe cale de a se fi conturat definitiv: osciland între catastrofe naturale si esecurile initiativelor de reformare institutionala, timpul scurs pana acum are potentialul de a oferi o colectie de instantanee si un punct de pornire, în cazul unei reflectii pe marginea statului roman însusi. Contrastul cu încremenirea intervalului de guvernare al PSD este izbitor. Ceea ce pana acum era ascuns ochiului public este expus vederii cetateanului: o pierdere în ordinea gestionarii politice devine un avantaj în economia vizibilitatii mecanismului decizional. De aici, poate, si interesul de a identifica unele dintre lectiile pe care desfasurarea de evenimente le poate oferi celor de maine. Celor de azi le revine misiunea, ingrata, de a le formula, cu ezitarile si naivitatile de rigoare. Presedintele, premierul si Constitutia Principalii actori ai dramei politice au fost presedintele si primul ministru: uniti de legea fundamentala într-o relatie institutionala cu dificultate definibila, cei doi agenti ai puterii executive au reusit, în mai multe ocazii, sa releve fragilitatea unui mecanism constitutional si sa ofere, involuntar, argumente celor ce sugereaza urgenta regandirii sistemului nostru de guvernare. Dincolo de aceasta aparenta incapacitate de a gasi un teren al compromisului, se plaseaza realitatea, incontestabila, a unui regim politic care nu mai poate gestiona, credibil, relatia dintre seful de stat si seful de guvern. Ca si în alte laturi, anul 2005 actioneaza ca o hartie de turnesol: tensiunile latente dintre presedinte si premier au marcat, indelebil, viata politica post-1989. Indiferent de titularul oficiului de presedinte, intentia a fost cea de a-l reduce pe seful de guvern la rolul de fidel si modest executant al planurilor sefului